Echipa antrenorului român se va duela cu Slavia Praga în a doua etapă din cea mai prestigioasă competiție europeană, după ce, în prima rundă, a învins-o pe Ajax Amsterdam cu scorul de 2-0.

Federico Dimarco: ”Chivu mă ajută să recâștig încrederea pe care o pierdusem în ultimele luni!”

Înaintea jocului de pe Giuseppe Meazza, Federico Dimarco i-a făcut o caracterizare antrenorului român. Întrebat cu ce l-a ajutat Chivu până în acest moment, Dimarco a dezvăluit faptul că tehnicianul român l-a făcut să își recapete încrederea pe care o pierduse în ultima perioadă.

Chivu ne ajută foarte mult. În ceea ce mă privește, mă ajută să recâștig încrederea pe care o pierdusem în ultimele luni. Nu mai putem vorbi despre trecut. Nu am vorbit nici după ce am câștigat Scudetto și nu trebuie să mai vorbim nici anul acesta.

Începem de la zero cu un antrenor nou, care ne oferă o nouă direcție și motivație. Trebuie să încercăm să-l urmăm cât de bine putem”, a spus Federico Dimarco.

De altfel, Dimarco a transmis că Inter trebuie să repete performanțele din sezoanele precedente. Nerazzurrii au ajuns în ultimul act al turneului în două din ultimele trei ediții Champions League: ”Cred că progresul pe care echipa l-a avut în ultimii ani este evident pentru toată lumea, având în vedere finalele pe care le-am atins. Va trebui să încercăm să dăm tot ce avem mai bun în Liga Campionilor, în fiecare meci, începând de mâine. Am văzut deja asta împotriva lui Ajax: suntem o echipă puternică, care a meritat să fie acolo în doi din trei ani. Nu spun că trebuie neapărat să repetăm asta anul acesta, dar trebuie să luptăm pentru a ajunge cât mai departe”.