Scenariu demn de Oscar pentru cariera antrenorului Cristi Chivu! Pentru că un tânăr tehnician, numit în locul lui Simone Inzaghi mai mult din lipsa de alternative, tocmai a făcut din Inter noua campioană a Italiei.
Iar acest triumf a venit de o manieră impresionantă: cu trei etape înainte de final. În plus linia de clasament a Interului vorbește de la sine: 35 de meciuri, 26 de victorii, 4 egaluri, 5 înfrângeri, golaveraj +51!
Așadar, Inter a luat titlul cu un procentaj al victoriilor de 74,2%. Ceea ce e incredibil pentru un campionat dur, cum e Serie A.
Chivu și jucătorii săi iau o primă de 6 milioane de euro
Firește, în aceste momente, toată suflarea de la Inter e cu gândul la petrecerea de după câștigarea titlului. Dar acest rezultat vine „la pachet“ cu un important bonus financiar. Potrivit Antena Sport, Inter va încasa suma de 20 de milioane de euro din drepturile TV și market-pool.
Mai departe, Chivu și elevii săi vor împărți o primă de 6 milioane de euro pentru titlul cucerit acum. La această sumă se adaugă cea de 2,4 milioane de euro pentru prezenţa în Supercupa Italiei!
De amintit că Inter poate face eventul, în acest sezon. Pentru că formația milaneză are de jucat și finala cupei cu Lazio (13 mai, ora 22:00, VOYO).
De când a fost numit pe banca Interului, Chivu a semnat un contract în valoare de 2,5 milioane de euro pe sezon. Firește, suma e mărită în funcție de îndeplinirea bonusurilor de obiectiv, cum se va întâmpla acum, după câștigarea campionatului.