VIDEO Ce s-a întâmplat cu Olivier Giroud după parada spectaculoasă pe care a avut-o în fața lui George Pușcaș

Olivier Giroud AC Milan George Puscas Serie A Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 11 Octombrie 2023, 11:36
Data actualizarii: Miercuri 11 Octombrie 2023, 11:59

Olivier Giroud (37 de ani) a fost eroul lui AC Milan în meciul cu Genoa, câștigat de echipa sa dramatic, scor 1-0.

Intrat pe teren în minutul 66, Olivier Giroud nu a reușit să marcheze, însă în minutul 90+9 a intrat în poarta echipei sale, după ce goalkeeper-ul Mike Maignan a fost eliminat pentru un fault dur, iar oaspeții nu mai aveau nicio schimbare la dispoziție.

Atacantul francez a luat tricoul și mănușile colegului său și a avut o intervenție decisivă la o ocazie de gol a lui George Pușcaș. 

Olivier Giroud, inclus în echipa etapei în Serie A

Datorită prestației din partida cu Genoa și a paradelor decisive din minutele de final, Olivier Giroud a fost inclus în echipa etapei din Serie A în postura de cel mai bun portar. 

Olivier Giroud, întrebat despre parada în fața lui George Pușcaș

Pentru intervenția sa, Giroud a fost lăudat de presa din Italia, iar la flash-interviu a fost întrebat dacă acel moment valorează cât un gol. Răspunsul a fost pe măsură.

"Aproape. Nu știam dacă Calabria îmi va trimite mingea cu capul, așa că mi-am spus să ies în loc să rămân în poartă. Am simțit că e alegerea bună", a spus Giroud, citat de Tuttomercatoweb.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!