Prins dopat, după ce ar fi gustat siropul de tuse al fiului său

Papu Gomez a fost suspendat la finalul anului 2023, la o lună după semnarea contractului cu Monza, după ce picase testul antidoping. A fost suspendat pentru doi ani, sentința fiind confirmată la apel, în martie 2024. Analizele de sânge au arătat că acesta consumase substanța interzisă terbutalină, iar fotbalistul a motivat că a ingerat-o în timp ce încerca să îl facă pe fiul său să ia o linguriță de sirop de tuse. 

Atacantul argentinian va evolua sezonul viitor în Serie B, după ce a semnat un contract cu Padova Calcio, echipă nou-promovată în divizia secundă italiană. Înțelegerea e valabilă până în 30 iunie 2027. Suspendarea lui Gomez va expira pe 19 august 2025, până atunci el urmând să se antreneze separat de restul lotului lui Matteo Andreoletti. 

Va juca până la 39 de ani pentru Padova

Alejandro Dario "Papu" Gomez (37 de ani / 167 cm) este născut la Buenos Aires și a evoluat la cluburile Arsenal de Sarandi (2005-2009), San Lorenzo (2009-2010), Catania (2010-2013), Metalist Harkov (2013-2014), Atalanta (2014-2021), FC Sevilla (2021-2023) și Monza (2023-2024). Are 17 selecții și 3 goluri pentru naționala seniori a Argentinei.

În palmaresul său se regăsesc Cupa Mondială (2022), Copa America (2021), Finalissima (2022), Europa League (2022-2023), Copa Sudamericana (2007), Suruga Bank Championship (2008) și FIFA U20 World Cup (2007). La nivel individual a primit titlurile de cel mai bun pasator decisiv din Serie A (2018-2019, 2019-2020), Serie A - Best Midfielder (2019-2020), Serie A - Player of the Month (iunie 2020, septembrie 2020) și includerea în UEFA Champions League - Squad of the Season (2019-2020) și Serie A - Team of the Year (2019-2020). Poate evolua ca extremă stânga, atacant central, atacant secund și mijlocaș central ofensiv și a valorat 18 milioane de euro, în 2018. Deține și cetățenia italiană.  

Foto - Getty Images