A debutat cu stângul la EURO 2024, dar prinde un transfer senzațional! AC Milan și-a trimis scouterii la meci

armando broja AC Milan Chelsea Italia Armando Broja, jucător albanez crescut de Chelsea / Foto IMAGO
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 17 Iunie 2024, 10:06
Data actualizarii: Luni 17 Iunie 2024, 10:04

Albania a pierdut la limită în primul meci de la EURO 2024, în fața Italiei, scor 1-2. Cu toate acestea, un atacant din lot ar putea prinde un transfer senzațional după turneul final.

Este vorba despre tânărul vârf Armando Broja (22 de ani), legitimat la Chelsea. AC Milan și-a trimis scouterii la meciul dintre Albania și Italia, iar Broja s-a aflat printre jucătorii monitorizați.

  • Meciurile de la EURO 2024 pot fi urmărite în direct pe Pro TV, Pro Arena și VOYO.

Armando Broja, spre AC Milan

Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio anunță că AC Milan vrea cu orice preț să-l transfere pe Broja în această vară. Chiar dacă atacantul nu a impresionat în meciul contra Italiei, AC Milan ar urma să înainteze o ofertă oficială după terminarea turneului final.

Armando Broja a crescut în academia lui Chelsea, dar în ultimii ani a fost împrumutat pe rând la Vitesse, Southampton și Fulham. 

La Fulham a fost împrumutat în perioada de mercato din iarnă. Acolo a reușit să prindă opt meciuri oficiale, dar nu a înscris niciun gol. Pentru Chelsea, Broja a adunat 38 de meciuri oficiale și a înscris trei goluri.

Pentru naționala Albaniei, Armando Broja a evoluat în 22 de meciuri și a marcat cinci goluri. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Broja se ridică la 22 de milioane de euro. În noiembrie 2022 era cotat la 30 de milioane de euro, dar de atunci nu a mai impresionat la Chelsea.

"Diavolul" caută un vârf

AC Milan trebuie să-i găsească un înlocuitor lui Olivier Giroud (37 de ani). Veteranul francez va evolua în MLS din sezonul următor, la Los Angeles FC. 

Singurul atacant veritabil pe care îl mai are AC Milan acum este sârbul Luka Jovic (26 de ani). Fost jucător la Real Madrid, Jovic a înscris nouă goluri pentru AC Milan în stagiunea precedentă.

Giroud a fost cel mai bun marcator al lui AC Milan din stagiunea recent încheiată. Francezul a înscris de 15 ori în toate competițiile.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!