Traian Basescu a trimis o coroana de flori pentru Marian Cozma

Marian Cozma Traian Basescu Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 11 Februarie 2009, 13:52
Data actualizarii: Miercuri 11 Februarie 2009, 13:53
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis o coroana de flori pentru handbalistul Marian Cozma, al carui trup neinsufletit a fost adus, miercuri dimineata, la casa parinteasca din cartierul Tei din Bucuresti.

Coroana presedintelui a fost adusa de consilierul prezidential Mariana Bitang.
De asemenea, primarul Sectorului 2 din Capitala, Neculai Ontanu, i-a adus un omagiu lui Marian Cozma si a venit cu o coroana, la fel ca si membri ai galeriei Dinamo, Peluza Catalin Haldan.

Trupul neinsufletit al handbalistului Marian Cozma, ucis in Ungaria, a ajuns in casa parinteasca din cartierul Tei din Bucuresti, in noaptea de marti spre miercuri, in jurul orei 03.00, fiind intampinat la sosire de aproximativ 300 de persoane. Sicriul a fost purtat de la masina mortuara si pana in casa de colegii lui Marian Cozma de la echipa nationala. La sosirea cortegiului funerar au fost prezenti jucatori de la echipele de handbal masculin Dinamo Bucuresti si Steaua Bucuresti, precum si presedintele Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu.

Componentul nationalei Romaniei si al formatiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost injunghiat mortal, in noaptea de sambata spre duminica, la un restaurant din orasul unde juca, in altercatie fiind implicati si alti doi coechipieri, sarbul Zarko Sesum si croatul Ivan Pesic.

Handbalistul roman in varsta de 26 de ani a fost injunghiat in inima, fiind singurul dintre cei trei care si-a pierdut viata. Coechipierii sai au fost transportati la spital, cu rani serioase. Marian Cozma, care a participat cu nationala Romaniei la Campionatul Mondial din Croatia, a debutat in reprezentativa in 2002, intr-un meci impotriva Belarus. Inainte de transferul la Veszprem din 2006, Marian Cozma a evoluat la Dinamo Bucuresti.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!