Obiectivul selecționerului Florentin Pera după calificarea României în grupele principale de la EHF Euro 2022

EHF EURO 2022 Echipa nationala de handbal feminin Florentin Pera Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 10 Noiembrie 2022, 08:53
Data actualizarii: Joi 10 Noiembrie 2022, 08:56

România va juca în faza superioară a competiției cu Spania, Muntenegru și Germania.

După 31-23 cu Macedonia de Nord, naționala de handbal feminin a României s-a calificat în grupele principale de la EHF Euro 2022, acolo unde va întâlni Spania, Muntenegru și Germania, iar selecționerul Florentin Pera a vorbit despre ce urmează pentru Cristina Neagu și compania.

”Sunt fericit pentru victorie (n.r. - 31-23 cu Macedonia de Nord), am avut câteva probleme, dar sunt mândru de jucătoarele mele, au dat dovadă de spirit, au dat tot ce au putut şi s-au calificat în final în turul principal. 

Am câştigat cu opt goluri, aceasta nu este o diferenţă uşoară împotriva unei echipe care juca acasă. Am avut şi multe probleme cu jucătoare care s-au accidentat sau nu se simţeau bine, dar ne-am descurcat şi acum suntem în grupele principale. 

Florentin Pera: ”Nu avem timp de pierdut, trebuie doar să ne concentrăm”

În grupele principale toţi adversarii vor fi dificili acum, aşa că nu avem timp de pierdut, trebuie doar să ne concentrăm. Sper că jucătoarele vor continua să joace aşa şi totul va fi din ce în ce mai bine. Sunt foarte, foarte încrezător că putem face jocuri bune”, a spus Florentin Pera.

Clasamentul din grupa preliminară II și programul meciurilor României

În grupa principală II, Franţa şi Muntenegru au fiecare câte 4 puncte, Olanda şi Spania câte 2 puncte, iar Germania şi România niciun punct.

România va juca primul meci contra Spaniei, pe 11 noiembrie, pe 15 noiembrie va avea loc partida cu Muntenegru, iar pe 16 noiembrie se va disputa partida cu Germania. 

Primele două clasate se vor califica în semifinale, iar echipele de pe locul al treilea vor juca pentru poziţiile 5-6.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!