GALERIE FOTO Norvegia e noua campioană mondială la handbal feminin, după blockbuster-ul cu Franța, scor 29-22

Franța - Norvegia CM de handbal feminin finala CM de handbal feminin Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 19 Decembrie 2021, 20:03
Data actualizarii: Duminica 19 Decembrie 2021, 20:45

Franța avea un avans de patru goluri după primele 30 de minute.

  • Campioana europeană la handbal feminin, Norvegia, a câştigat, duminică, şi titlul mondial, după finala cu campioana olimpică Franţa, scor 29-22 (12-16).

Franțuzoaicele au avut şi şase goluri avans în prima parte (14-8, 15-9, 16-10), dar au scăzut nivelul în actul secund.

Nora Mork și colegele ei au marcat primele patru goluri după pauză şi a reuşit egalarea, 16-16. Scandinavele au condus prima oară cu 19-18, iar apoi avantajul lor pe tabelă a crescut constant, ajungând până la opt goluri, 29-21.

CM de handbal feminin | Clasament final

Clasament final CM din Spania: 1. Norvegia, 2. Franţa, 3. Danemarca, 4. Spania, 5. Suedia, 6. Brazilia, 7. Germania, 8. Rusia, 9. Olanda, 10. Ungaria, 11. Japonia, 12. Serbia, 13. România, 14. Coreea de Sud, 15. Polonia, 16. Austria, 17. Slovenia, 18. Croaţia, 19. Cehia, 20. Puerto Rico, 21. Argentina, 22. Muntenegru, 23. Congo, 24. Kazakhstan, 25. Angola, 26. Slovacia, 27. Tunisia, 28. Camerun, 29. Paraguay, 30. Uzbekistan, 31. Iran, 32. China.

Franţa a învins revelaţia Croaţia, scor 30-19 (15-5), în prima semifinală, după o primă repriză de excepţie. 

  • Norvegia, singura echipă cu şase victorii, şi-a păstrat parcursul perfect şi după al şaptelea val, trecând cu 27-24 (10-13) de echipa gazdă, Danemarca, după o repriză secundă formidabilă.

Franța se află la a cincea finală de turneu important din ultimele șase posibile, ratând prezența în meciul pentru medaliile de aur doar la Mondialul din 2019, unde nici nu a intrat în Top 12. 

Echipa lui Olivier Krumbholz s-a impus la Mondialul din 2017, Campionatul European din 2018 și Jocurile Olimpice din 2020, dar au pierdut finala de la Euro 2020, împotriva Norvegiei, scor 20-22.

Norvegia se află la a treia finală în ultimii patru ani, din șase posibile. Formația lui Thorir Gergeirsson fost răpusă de Franța la CM (scor 21-23), dar și-a luat revanșa la Euro 2020. La Euro 2018 a terminat pe locul 5, în timp ce la Mondialul din 2019 și la Jocurile Olimpice a ajuns în semifinale, dar a ratat prezența în finale.

România a încheiat CM din Spania pe locul 13. Președintele FRH, Alexandru Dedu, fixase drept obiectiv pătrunderea naționalei în Top 10. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!