Cristina Laslo știe unde s-a făcut diferența în România - Olanda: ”Nu cred că se mai gândeau că vor câștiga”

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Decembrie 2021, 18:22
Data actualizarii: Joi 09 Decembrie 2021, 18:27

România a pierdut dramatic, scor 30-31, meciul cu Olanda, campioana mondială. Pentru ”tricolore” a fost prima partidă din Grupa Principală II a Campionatului Mondial din Spania.

Cristina Laslo (26 de ani) a tras concluzii după această partidă. Jucătoarea celor de la Minaur Baia Mare crede că experiența și ”detaliile” au făcut diferența în partida cu selecționata Țărilor de Jos.

Cristina Laslo, declarații după România - Olanda

„Când pierzi la un gol și simți că puteai să câștigi... după cum s-a văzut, după meciul foarte bun cu Norvegia, în mare parte a jocului, am încercat să ținem ritmul și în atac și în apărare ca să putem face față Olandei, ceea ce zic că am reușit pe parcursul jocului. În prima repriză au mers puțin peste noi și au dominat. În rest, nu cred că s-a pus problema de dominare.

Pe final, după acel time-out pe care l-au cerut la egal, nu cred că ele se gândeau vreo secundă că mai câștigau, dar micile greșeli dar detaliile fac diferența la un asemenea meci cu presiune. Detaliile fac diferența, din păcate au fost echipa mai experimentată pe teren”, a spus Cristina Laslo, după meci.

  • Principalele marcatoare pentru România au fost Laslo 6 goluri, Pintea 5, Ostase și Rotaru, câte 4.
  • În urma rezultatului, Olanda adună 5 puncte, iar România rămâne cu 2.
  • În Grupa Principală II se joacă, tot joi, meciurile dintre Norvegia - Puerto Rico şi Kazakhstan - Suedia

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!