Sportiva născută pe 18 mai 2006, în Freeland, Michigan, Madison Harvey este una dintre revelațiile echipei feminine de gimnastică a Universității din New Hampshire (UNH Wildcats), în sezonul 2025-2026.
Studentă în anul doi, Mady își dorește să devină medic în medicina sportivă. A fost a cincea în clasă la absolvirea liceului, într-o promoție de 130 de elevi, și membră a National Honor Society.
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă
Specialitatea ei este bârnă. În ianuarie 2026 a obținut 9.925 la un concurs cu Air Force, Iowa State și Bridgeport, cel mai mare scor al carierei.
A urmat un 9.875 cu Towson și Yale și un 9.850 cu Temple, rezultate care i-au adus mai multe victorii consecutive la acest aparat.
La sărituri a atins 9.825, iar la paralele 9.800. În primul sezon universitar a primit distincția EAGL Rookie Specialist of the Week.
„Iubesc ceea ce fac. Iubesc atmosfera de familie și cât de unită este comunitatea. Îmi place și campusul, este foarte frumos”, a spus Mady pentru site-ul oficial UNH.
UNH Wildcats evoluează în NCAA Division I și face parte din East Atlantic Gymnastics League.
Echipa concurează în Lundholm Gymnasium și are o tradiție care datează din 1965. În 2025, programul s-a clasat pe locul 51 la nivel național.