Kylian Mbappe a făcut anunțul: ”Sunt gata!”

kylian mbappe PSG Real Madrid Campionate externe Kylian Mbappe / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 24 Martie 2024, 15:11
Data actualizarii: Duminica 24 Martie 2024, 15:11

Kylian Mbappe (25 de ani) a intrat în ultimele luni de contract cu PSG și nu-și va prelungi contractul cu gruparea pariziană.

Chiar dacă șefii campioanei Franței au încercat să-i ofere o nouă înțelegere atacantului, acesta se pare că este gata de o nouă provocare, la Real Madrid, cu care s-ar fi înțeles deja pentru un contract din sezonul următor.

Aflat în lotul naționalei Franței pentru meciurile amicale din această lună, Mbappe a dezvăluit când va face anunțul legat de viitorul său.

Starul francez își va anunța decizia chiar înainte de Campionatul European. Până atunci, Mbappe se concentrează pe ce are de făcut la echipa de club.

Kylian Mbappe a făcut anunțul: ”Sunt foarte calm”

„Lumea va afla viitorul meu înainte de EURO. Sunt foarte calm. Viitorul meu nu mai e un subiect uriaș la club, nimeni nu mai vorbește despre asta. Voi fi calm la EURO, gata să fac lucruri grozave”, a spus Kylian Mbappe, potrivit Telefoot.

În ultimele zile, Real Madrid a făcut pași importanți pentru transferul lui Kylian Mbappe, așa cum a anunțat presa internațională. Fosta campioană a Europei îl va transfera gratis, dar va plăti o sumă uriașă ca ”primă de instalare” pentru starul francez.

Potrivit TimesSport, suma pe care o va încasa Kylian Mbappe va fi cea mai mare ”primă de instalare” din istorie, în valoare de 128 de milioane de lire sterline, echivalentul a aproape 150 de milioane de euro.

În plus, salariul pe care Mbappe îl va încasa anual se învârte în jurul sumei de 15 milioane de euro, mai notează sursa citată. Suma acceptată de atacant pentru a semna cu Real Madrid este mult mai mică față de cea pe care o câștiga la PSG, care-l plătea cu peste 70 de milioane de euro pe an!

Cifrele lui Kylian Mbappe

Chiar dacă va pleca de la PSG, Mbappe este și în acest sezon unul dintre cei mai eficienți jucători ai echipei, cu 38 de goluri marcate în 37 de partide disputate în toate competițiile, cifră la care se adaugă și opt pase decisive.

Site-urile de specialitate îi oferă internaționalului francez o cotă de piață în valoare de 180 de milioane de euro.

În șase ani petrecuți la PSG, Kylian Mbappe a avut cifre uimitoare. A bifat 297 de partide în toate competițiile, reușind să înscrie de 250 de ori și să bifeze alte 106 assist-uri pentru echipa care domină fotbalul francez.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!