Christophe Galtier nu pleacă cu mâna goală de la PSG. Șeicii trebuie să-i plătească milioane de euro 

Christophe Galtier PSG Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Iunie 2023, 18:46
Data actualizarii: Luni 12 Iunie 2023, 18:59

Christophe Galtier a părăsit PSG, cu un an înaintea expirării contractului pe care îl avea cu campioana din Ligue 1.

Plecarea tehnicianului francez nu a reprezentat o surpriză, ținând cont că PSG a ratat principalul obiectiv al sezonului recent încheiat, câștigarea Champions League. 

În vârstă de 56 de ani, Christophe Galtier a fost recrutat în vara trecută de Luis Campos, consilierul sportiv al clubului PSG, cu care antrenorul colaborase anterior la Lille.

PSG trebuie să-i plătească o avere lui Christophe Galtier
 

Publicația franceză Le Parisien a dezvăluit că antrenorul trebuie să primească șase milioane euro din partea celor de la PSG, suma reprezentând salariul pe care ar fi trebuit să-l primească în anul de contract care îi mai rămăsese pe Parc des Princes.

PSG, refuzată de Zinedine Zidane
 

Potrivit jurnalistului sportiv Fabrizio Romano, Zinedine Zidane a refuzat să o antreneze pe Paris Saint-Germain. Însă, citând publicația franceză RMC Sport, italianul a scris pe rețelele social media că tabăra fostului tehnician de la Real Madrid nu a purtat nicio discuție cu gruparea pariziană.

PSG a câștigat campionatul Franței cu 85 de puncte, la un punct în fața ocupantei locului doi, Lens. În consecință, echipa pregătită de Christophe Galtier a adunat 27 de victorii, patru rezultate de egalitate și șapte înfrângeri în ediția 2022/23 din Ligue 1.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!