„Pușcăria îl distruge psihic. Au vrut să scape de el!” Reacția lui Dumitru Dragomir, după condamnarea lui Dănuț Lupu

Dumitru Dragomir Danut Lupu Fotbal intern Dumitru Dragomir
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 02 Octombrie 2023, 14:57
Data actualizarii: Luni 02 Octombrie 2023, 16:19

Fostul dinamovist Dănuț Lupu, trimis după gratii, după ce a fost prins conducând un autovehicul fără să aibă permis.

Șapte luni și zece zile va trebui să petreacă Lupu în Penitenciarul Rahova în urma sentinței dictate de Curtea de Apel București.

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că pedeapsa primită de Dănuț Lupu este una exagerată și că a fost condamnat doar pentru că „au vrut să scape de el”.

„Astea nenorociri. Eu cunosc unul care a omorât doi inși și nu a luat nici cu suspendare. Este infiorător de dură, pentru așa ceva să-ți dea 7 luni și 10 zile este de neconceput. 

În loc să-l lași să muncească, se sperie în două luni. Voi nu știți ce e, pușcăria e nenorocire. Îl distruge, psihic îl distruge. Ca și carieră, că avea omul serviciu. Îl mai primesc ăia la Ministerul de Interne după condamnare?

Se poate să fie și o influență, că au vrut să scape de el și l-au curățat. Mă gândesc la asta, mă gândesc la orice. La mine, nu-mi venea să cred, la mine s-a constituit parte civilă în fals, oamenii mei”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.

Lupu, dat în urmărire

Dănuţ Lupu figurează deja pe lista persoanelor urmărite, pe site-ul Poliţiei Române.

„Împotriva celui în cauză, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile inchisoare pentru săvârşirea  infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se precizează pe site.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!