În urmă cu 10 ani, în 2015, ”Regele” spera să lucreze la o echipă cu pretenții, cu care să se bată an de an pentru câștigarea titlului.
Gică Hagi, în 2015: ”Voi ajunge să antrenez o echipă bună”
Din 2009, de când și-a înființat propriul club de fotbal, Viitorul Constanța, Hagi își conduce propriul proiect din orașul său natal.
„(n.r. - Unde vă vedeți peste 10 ani?) Un antrenor foarte bun, la o echipă cu obiective importante. Am venit lângă clubul meu (n.r. - Viitorul) pentru că era nevoie. Într-o zi, în viitor, voi ajunge să antrenez o echipă bună cu care să mă bat să câștig tot”, spunea Hagi, potrivit GSP.ro.
CV-ul impresionat al celui mai apreciat fotbalist român din istorie
Gheorghe Hagi s-a născut pe 5 februarie 1965 la Săcele (jud. Constanța), din părinți de origine aromână care au emigrat din Bulgaria și Grecia. S-a format la juniorii cluburilor FC Constanța și Luceafărul București, iar la seniori a evoluat pentru FC Constanța (1982-1983), Sportul Studențesc (1983-1987), Steaua București (1987-1990), Real Madrid (1990-1992), Brescia Calcio (1992-1994), FC Barcelona (1994-1996) și Galatasaray (1996-2001).
Are 124 de selecții (al doilea cel mai selecționat din istorie, după Dorinel Munteanu - 134 selecții) și 35 de goluri (golgheterul all-time, la egalitate cu Adi Mutu - 35 de goluri) pentru naționala României, cu care a participat la Euro 1984, CM 1990, CM 1994, Euro 1996, CM 1998 și Euro 2000.
În palmaresul de jucător are Supercupa Europei (1986), finală de Cupa Intercontinentală (1986), finală de Cupa Campionilor Europeni (1988-1989), Divizia A (x3), Cupa României (x2), Supercopa de Espana (2), finale de Copa del Rey (2), Anglo-Italian Cup (1), 1.Lig (4), Turkish Cup (2), Turkish Supercup (2), Cupa UEFA (1999-2000) și Supercupa Europei (2000). A golgheterul CCE (1987-1988) și al Diviziei A (1984-1985, 1985-1986), s-a clasat pe locul al patrulea în ancheta Ballon d'Or (1994), a fost jucătorul român al anului (1985, 1987, 1993, 1994, 1997, 1999, 2000) și Turkish Footballer of the Year (1996, 1999, 2000), a fost inclus în FIFA World Cup All-Star Team (1994), FIFA XI (1998), Golden Foot Legends Award (2015) și FIFA 100 (2004).
Ca antrenor, le-a pregătit pe România (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray (2004-2005, 2010-2011), Poli Timișoara (2005-2006), FCSB (2007) și FC Viitorul / FCV Farul Constanța (2014-2025). Din această postură a câștigat Turkish Cup (1), Liga 1 (2), Cupa României (1), Supercupa României (2), și titlurile Cel mai bun antrenor român al anului (2015, 2017) și Managerul sezonului în Liga 1 (2022-2023).