VIDEO Păcate în Vinerea Mare? Rezultate ciudate în Liga 3: 4-8, 2-7, 9-0 sau 4-4!

Păcate în Vinerea Mare? Rezultate ciudate în Liga 3: 4-8, 2-7, 9-0 sau 4-4! Fotbal intern

Scoruri neobișnuite în ultima etapă din eșalonul al treilea al fotbalului românesc.

În Vinerea Mare s-au disputat meciurile din etapa a cincea a play-off-ului și play-out-ului, iar câteva dintre partide s-au terminat cu scoruri neobișnuite, chiar neverosimile.

ACS FC Dinamo - Petrolul Ploiești 2 4-8 (play-out Seria 5)

”Petrolul Ploiești 2 câștigă spectaculos cu ACS FC Dinamo, într-un joc cu 12 goluri! “Lupii galbeni” au învins pe “Romprim”, scor 8-4!

Golurile echipei noastre au fost înscrise de Albert Dima (7’), Raul Bucur (9’, 61’), David Paraschiv (21’), Augustin Dumitrache (36’), Mario Ioniță (70’), Raul Cristea (77’) și Vlad Stancovici (90’)”, a notat pe Facebook pagina Academia Petrolul.

ACS FC Dinamo deschisese scorul în minutul 5!

A treia echipă cu numele Dinamo din fotbalul românesc, după Dinamo din Superligă și CS Dinamo tot din Liga 3 (echipa clubului sportiv din Șoseaua Ștefan cel Mare), este patronată de Nicolae Badea.

Olimpia MCMXXI Satu Mare - CSM Sighet 2-7 (play-out Seria 10)

”Victorie cu scorul de 7-2 obținută de băieții noștri după un joc foarte bun făcut”, a notat scurt CSM Sighet Fotbal după succesul la scor în deplasare.

CS Gheorgheni - Ciucaș Tărlungeni 9-0 (play-out Seria 6)

”Victorie clară împotriva codașei!

Totul a fost pregătit pentru a respecta calculele hârtiei în meciul de vineri, disputat la începutul serii, deoarece în acest moment nu avem jucători accidentați în lotul nostru, iar adversara noastră, Ciucaș Tărlungeni, a sosit cu o echipă ceva mai „subțire”. Nu am lăsat nimic la voia întâmplării, ne-au trebuit aproximativ 15 minute să intrăm cu adevărat în ritmul meciului, iar de acolo golurile au început să curgă în poarta formației de pe ultimul loc. Până la pauză am înscris de cinci ori, iar în repriza a doua am fost aproape să repetăm acea performanță, finalul aducând o victorie categorică pe teren propriu.

Am jucat în următoarea formulă: Bartók-Bărăbaș, Circa, Țepeș, Péter, Csala T., Csala R., Csiszer, Iordache, Nagy, László. Au mai jucat: Czimbalmos, Kovács, Albert, Ilie, Fazakas.

CS Gheorgheni–ASC Ciucaș Tărlungeni 9–0 (5–0). Marcatori: László Norbert (51., 58.), Nagy Zsolt (39., 40.), Péter Zsombor (19., 77.), Iordache Luca (25.), Csiszer Balázs (30.), Kovács Botond (88.)”, a postat VSK Gyergyó - Labdarúgás • CS Gheorgheni Fotbal pe pagina oficială de Facebook.

Kids Tâmpa Brașov - Olimpic Zărnești 4-4 (play-out Seria 6)

„Un meci atipic, cu răsturnări de scor. Am fost visători în prima repriză, dar am revenit puternic în a doua și am întors rezultatul. 

Per total, consider că este un rezultat echitabil și un punct important care ne menține sus în play-out!”, a explicat la final Lucian Nicolau, antrenorul principal de la Kids Tâmpa Brașov, pentru pagina de Facebook a clubului.

Alte meciuri cu goluri multe din ultima etapă

CSM Bacău - Gloria Ultra 3-3 (play-off Seria 1) - autogol al gazdelor în minutul 90+3

LPS HD Clinceni - Sporting Roșiori 6-0 (play-out Seria 4)

FC Pucioasa - ACS Sport Team București 6-1 (play-out Seria 5)

Unirea Bascov - Speed Academy Pitești 0-5 (play-off Seria 8)

Viitorul Cluj - ACS Diosig 6-0 (play-out Seria 10)

Foto: CSM Sighet

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!