OPINIE / Exista prea putin respect pentru efortul depus de fotbalistii profesionisti

Gabriel Chirea
[email protected]

Cu senzatia ca sportul de performanta e doar distractiv si mult prea bine platit si bombardati de reclamele salilor de fitness, care ne inoculeaza ideea ca miscarea face bine sanatatii si ne modeleaza corpul, sunt tot mai putini oameni care stiu adevarul: sportul profesionist chinuie si doare rau si poate lasa urme ireversibile asupra corpului si mintii celui care il practica.
 
Suparati de o centrare prin spatele portii si de o pasa gresita, fanii fotbalului romanesc uita ca au dreptul sa critice si sa aiba o parere in orice privinta, dar nu au dreptul sa bagatelizeze efortul depus de un fotbalist din Liga 1, sa spunem. "Si eu jucam mai bine decat asta!" sau "Pot sa alerg si eu cat el!", se aude tot mai des din gurile celor care sparg seminte in tribuna sau a celor ce mananca popcorn si chipsuri si beau cola in fata televizorului. Asta e un semn ca fie cel care spune asa ceva nu a jucat fotbal in viata lui, fie a trecut o perioada foarte-foarte lunga de timp de cand nu a mai calcat pe un teren, fie e un mare poznas, fie chiar nu intelege cu ce se mananca acest sport. 
 
Media salariilor din Liga 1 este de 3-4.000 de euro pe luna, iar in Liga a 2-a salariul mediu este de 3-4.000 de lei pe luna. Dupa caz, acestor sume li se mai pot adauga prime de joc si de obiectiv si alte avantaje (casa, masa, masina etc.). Ce trebuie sa faca un copil ca sa castige la maturitate aceste sume, considerate de unii prea mari? In primul rand, trebuie sa se apuce de fotbal devreme, pe la 6-8 ani, si sa faca 4-5 antrenamente pe saptamana, plus meciuri in week-end, pana la 18 ani. Totul gratuit, fara remuneratie, de cele mai multe ori cu bani adusi de acasa, furnizati de parinti. In timp ce alti copii merg la mall sau pur si simplu pierd timpul prin oras, multi viitori fotbalisti fac antrenamente vara, la 40°C, si iarna, la -10°C, in praf, ploaie, vant sau pe zapada. Se spune ca, pana sa ajungi sa stapanesti perfect tehnica si notiunile din fotbal (si din orice alt sport), daca nu esti vreun talent innascut, trebuie sa lucrezi in jur de 10.000 de ore (aproape 7 ani, in fiecare zi, cate 4 ore).  
 
Dupa 10-12 ani de munca pe gratis, juniorul este promovat la echipa de seniori. Aici ajunge de cele mai multe ori nepregatit, pentru ca clubul a angajat antrenori, care stiu sa dea doar sublimele indicatii "ba!" si "prostule!", uneori se lasa "atins" de diversi parinti cu cate o atentie, iar infrastructura inseamna un teren de pamant cu iarba razleata sau un sintetic ieftin, care te pot duce pe masa chirurgului inainte de varsta majoratului. Antrenorul si presedintele se uita urat la junior pentru ca "nu e la nivelul dorit" sau pentru ca ocupa locul din lot al unui strain de mana a cincea propus de impresari, in timp ce veteranii din lot se uita si ei urat, pentru ca "a venit asta sa ne ia mancarea de la gura copiilor" sau sa strice blaturile de pariuri, si incearca sa ii intimideze fizic si psihic pe cei tineri, ca in filmele cu puscariasi, ca sa ii timoreze si sa nu le pretinda locul in echipa.
 
Cine razbeste, dupa 2-3 ani, se pune la punct cu pregatirea fizica, isi castiga un loc in lot si se apropie de statutul de jucator profesionist. De cele mai multe ori, insa, banii aia multi, pentru care s-au apucat de fotbal, intarzie sa vina, chiar daca respecta cu sfintenie antrenamentele, meciurile, cantonamentele, dietele si recuperarile. Fie exista restante salariale de luni sau chiar ani, fie mai "subtiaza" impresarii si antrenorii din salarii, fie se intra in insolventa si s-a muncit pe gratis mai multi ani, iar daca vrea sa ii recupereze trebuie sa umble prin tribunale. Insa, fie daca esti platit la zi sau nu, la antrenamente si meciuri trebuie dat si sufletul. 8-10 km alergati cu frane, sprinturi si schimbari de directie, in timp ce paseaza, suteaza, sare la cap, este calcat, impins si lovit, cu transpiratie, epuizare, caldura, frig si injuraturi din tribuna. Nimeni nu tine cont ca salariul nu e luat la zi, ca terenul e denivelat, ca tribunele sunt aproape goale, ca clubul nu plateste o alimentatie si o vitaminizare ca la carte, ca echipamentul e mai ieftin si de proasta calitate, ca arbitrul mai trage si el cu adversarul, ca uneori antrenorul nu prea stie meserie... Jucatorul e intotdeauna prost si spectatorul stie ca poate sa joace mai bine decat el.
 
Putini au vazut picioarele unui fotbalist dupa un meci incrancenat, cu unghii vinete sau cazute, glezne umflate cat un pepene din cauza entorselor, taieturi si zgarieturi de la crampoane sau lovituri pe tibie sau la genunchi, cu dureri si amorteli care tin cateva zile si sunt calmate doar cu gheata si unguente, cu intinderi si rupturi musculare, tendinite, fascite plantare, fracturi de piramida nazala sau diverse alte suferinte. Si mai putini amintesc de lunile de zile petrecute pe paturile de spital sau in cabinete de kinetoterapie, dupa accidentari grave sau operatii complicate si chinuitoare, sau faptul ca dupa incheierea carierei se incepe o noua viata de la zero, fara studii terminate si fara cine stie ce perspective.
 
Iar unde se platesc salarii bune, respectul pentru efort lipseste in alte forme. Sa luam exemplul FCSB, un etalon in privinta castigurilor financiare. In conducerea sa nu exista niciun om care sa fi jucat fotbal de performanta, patronul de facto Gigi Becali (probabil, si cel de jure, Vasile Geambazi, care pare totusi un om destupat la minte), presedintele Valeriu Argaseala (mai degraba elogiat pentru cartile de poezie, decat pentru cariera de tusier), managerul Mihai Stoica (a evoluat doar la echipe din ligile inferioare din zona Galatiului) sau team managerul Marius "Mache" Ianuli nu au fost fotbalisti profesionisti (doar Helmuth Duckadam a fost, dar el are statut de bibelou in club). Poate ca, inainte sa arunce atat de usor anatema asupra propriilor jucatori, dupa fiecare partida, Becali ar trebui sa incerce sa fuga cu mingea la picior de la palatul de pe Aleea Alexandru pana la vila din Pipera, si inapoi, in ritm de meci (cam atat alearga un jucator al lui intr-o partida oarecare), in timp ce bodyguarzii il trag de tricou, ii pun talpi si sar sa ii dea coate in cap.
 
O schimbare de atitudine ar fi necesara pentru multi patroni, conducatori, jurnalisti si spectatori (chiar si unii antrenori care au fost sportivi in perioada cand se alerga de 3-4 ori mai putin decat astazi, dar tot ofera exemple din "vremea lor"), care minimalizeaza efortul si sacrificiile unui fotbalist actual. Si in locul fotbalului puteti pune orice alt sport, pentru ca exista aceeasi problema. Daca era atat de usor sa fii fotbalist profesionist, acum ne pregateam toti sa jucam in meciurile din week-end.