Universitatea Craiova are 45 de goluri marcate, în actuala ediție de campionat, iar la 18 dintre aceste reușite a avut o contribuție mare Alex Mitriță (30 de ani). Concret, vedeta oltenilor a punctat de 13 ori și a oferit cinci pase de gol.

Sâmbătă, golul lui Mitriță a făcut diferența pe tabelă, în Universitatea Craiova – Farul (1-0). Încântat de rezultat, internaționalul oltenilor a analizat succesul obținut, la limită, pentru că, încă o dată, Craiova a avut foarte multe ratări.

Cel mai important era să câștigăm, știam că ei au o posesie foarte bună. Eu zic că am anihilat jocul lor și mă bucur că am luat cele 3 puncte. Au fost, într-adevăr, ratări, dar important e că ajungem la finalizare. Se vede că suntem agresivi după pierderea mingii și, în plus, ce exersăm la antrenamente, punem în practică pe teren. Vrem să fim cât mai sus în clasament, vrem să acumulăm cât mai multe puncte“, a spus Mitriță.

Acesta a lăsat de înțeles că înlocuirea lui Costel Gâlcă, după înfrângerea cu Rapid în etapa a 23-a, cu Mirel Rădoi a dus la „resuscitarea“ echipei: „Rădoi își face treaba foarte bine, se vede și în rezultate, avem cinci victorii și un egal cu el pe bancă. Cel mai important e să-l ascultăm pe Mister, că tot ce a zis până acum a funcționat“.

Mitriță s-a referit și la antrenorul Farului, Gheorghe Hagi (60 de ani), cu care s-a întâlnit, din nou, cu ocazia meciului: „Dânsul m-a lansat, m-a pus să joc de la o vârstă fragedă, mi-a dat încredere și pentru astea îi voi fi recunoscător tot timpul“.