VIDEO EXCLUSIV "Îi ai în față pe Saviola, Panucci și Maicon! De cine ți-e teamă?" Cum a răspuns Tibor Selymes

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Mai 2024, 19:59
Data actualizarii: Sambata 25 Mai 2024, 20:11

Generația de Aur - World Stars e sâmbătă seara, de la 20:30, pe Pro TV și VOYO. 

Cu o zi înaintea marelui meci de pe Arena Națională - vor fi 55.000 de spectatori - Tibor Selymes a fost invitatul lui Andru Nenciu la emisiunea Poveștile Sport.ro, difuzată de Sport.ro, Pro Arena și VOYO.

Fostul fundaș stânga de la Dinamo și Anderlecht, sfertfinalist cu naționala la Campionatul Mondial din Statele Unite, a fost întrebat la Poveștile Sport.ro, în cadrul întrebărilor-fulger. 

"Îi ai în față pe Saviola, Panucci și Maicon. De cine ți-e teamă contra Stelelor Lumii?". 

"Toți trei sunt jucători de mare clasă. Italienii sunt toți top, nu se opresc niciodată, au old boys, se antrenează tot timpul - vom vedea în meci", a răspuns Selymes, referindu-se la Cristian Panucci, fost câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan. 

Componenţii "Generaţiei de Aur" vor întâlni o selecţionată de staruri ale fotbalului internaţional într-un meci de retragere organizat, în această seară, de la ora 20:30, pe Arena Naţională din Capitală. Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Ioan Ovidiu Sabău, Ionuţ Lupescu, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuş şi Florin Prunea sunt doar câţiva dintre marii fotbalişti care vor îmbrăca din nou tricoul României în meciul în care selecţioner va fi Anghel Iordănescu.

De partea cealaltă, în echipa starurilor, care va fi condusă de pe bancă de portughezul Jose Mourinho, se vor afla nume mari precum Hristo Stoicikov, Rivaldo, Christian Karembeu, Nuno Gomes, Christian Panucci sau Dida.

Cea mai mare performanţă a echipei naţionale de fotbal a României a fost sfertul de finală de la Cupa Mondială din SUA 1994, când "tricolorii" au pierdut la loviturile de departajare cu 4-5 în faţa Suediei, după ce în optimi au eliminat vicecampioana mondială Argentina, cu 3-2.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!