Clasat pe locul 4 la Balonul de Aur 1994, Hagi a dezvăluit cum a fost aproape să devină starul lui Napoli cu un an mai devreme, club care îl dorea în locul lui Diego Armando Maradona. Brescia lui Mircea Lucescu a refuzat, însă, transferul.

Gică Hagi: ”Cei de la Napoli mă voiau în locul lui Maradona!”

În 1993, am fost la un pas să semnez cu Napoli, care mă dorea ca înlocuitor al lui Maradona (plecat la FC Sevilla în vara precedentă), dar Brescia a refuzat oferta”, a spus Gheorghe Hagi în L’Equipe.

Pe lângă faptul că talentul său era comparativ cu cel al legendarului argentinian, Hagi a primit și o poreclă demnă de ceea ce a însemnat ”Regele” pentru fotbalul românesc: ”Maradona din Carpați”.

O onoare unică, incomparabilă. Diego a fost cel mai bun”, a subliniat Hagi referitor la supranumele primit.

România a avut un parcurs spectaculos la Cupa Mondială din 1994. A învins Argentina, cu Maradona absent, în optimile de finală, cu scorul de 3-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului final.

Gică Hagi: ”Eram ceel mai bun jucător de la Cupa Mondială!”

Tricolorii au pierdut însă în sferturi cu Suedia, iar visul frumos s-a încheiat. Totuși, atunci, Hagi s-a consacrat ca un jucător de legendă în fotbalul mondial. În acel an, legendarul fotbalist, actual acționar la Farul, s-a clasat pe locul 4 la Balonul de Aur, câștigat atunci de bulgarul Hristo Stoichkov.

Până atunci, eram cel mai bun jucător de la Cupa Mondială, cel mai important (3 goluri și 3 pase de gol).

Să fiu inclus printre cei mai buni numere 10 din istorie, conform France Football în 2020, e ceva fenomenal pentru mine”, a continuat ”Regele”.