Decizie sfâșietoare pentru fotbalul românesc?! Ovidiu Hațegan ar fi ales să se retragă din arbitraj după infarctul suferit

Ovidiu Hategan arbitru Comisia Centrala a Arbitrilor infarct Fotbal intern Ovidiu Hațegan
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 29 Martie 2022, 14:08
Data actualizarii: Marti 29 Martie 2022, 14:29

Ovidiu Hațegan ar fi decis să se retragă din arbitraj după ce a suferit un infarct și a fost operat de urgență la Timișoara.

Luni, 26 martie, Ovidiu Hațegan (41 ani) a suferit un infarct. Arbitrul FIFA a acuza dureru în zona pieptul, iar medicii de la Timișoara au fost nevoiți să-i implanteze un stent. De atunci, „centralul” se află sub observația cadrelor medicale, urmând să fie externat în cursul acestei săptămâni. 

Cu toate că era delegat pentru duelul dintre Real Madrid și Chelsea, din sferturile UEFA Champions League, după spusele lui Ion Crăciunescu, românul nu va mai conduce meciul-eveniment al competiției. GSP informează că Ovidiu Hațegan ar fi luat decizia de a pune sănătatea pe primul plan și de a se retrage din arbitraj. 

Ovidiu Hațegan a acuzat dureri la inimă după ultimul antrenament

„În timpul antrenamentului a simțit o durere în piept. Cum este medic de profesie, și-a dat seama de simptome și a urcat în mașină, mergând singur la spital. A ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timișoara, și în urma unui EKG i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent”, a spus un apropiat de-ai lui Hațegan conform specialarad.ro. 

Ovidiu Hațegan: „Am nevoie de liniște”

Hotărârea lui Hațegan de a se retrage din arbitraj ar coincide cu prima și singura declarație a arădeanului din această săptămână. Acesta a mărturisit, pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, că are nevoie de liniște în aceste momente dificile. 

„Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală.

Doresc să mulțumesc staff-ului medical care m-a îngrijit și tuturor celor care mi-au transmis mesaje și gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de liniște, așa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea”, a declarat Ovidiu Hațegan pentru FRF. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!