Burleanu e arma secretă cu care europenii vor să-l dea jos pe Infantino de la șefia FIFA!
Burleanu e arma secretă cu care europenii vor să-l dea jos pe Infantino de la șefia FIFA! Asta scriu francezii de la L'Equipe, care cred că românul va candida pentru cea mai importantă funcție din fotbal.
Președintele FRF poate deveni noul președinte FIFA la alegerile de la anul. Ceferin nu renunță la șefia UEFA, așa că-l propune pe Burleanu în locul lui Infantino.
FRF nu-l mai susține pe Infantino după ultimul mondial.
”Vrea să privatizeze fotbalul și să vândă Cupa Mondială. Nu suntem de acord”, spune Răzvan Burleanu. ”Ne-am pierdut total încrederea în el. De fapt, conduce FIFA într-un stil dictatorial”, a mai spus Burleanu.
Răzvan Burleanu e de 12 ani în fruntae Federației Române de Fotbal, iar mandatul său expiră în 2030.
Președintele Răzvan Burleanu (42 de ani) a anunțat marți, 20 octombrie, în urma ședinței Comitetului Executiv, că numirea noului selecționer al naționalei U21 se va face până la sfârșitul anului 2026. Deși Adrian Mutu (47 de ani) este văzut drept favorit să preia banca tehnică, șeful FRF a precizat că nu a abordat încă acest subiect cu membrii Comisiei Tehnice.
„Este prima campanie de calificare pe care o ratăm după patru prezenţe consecutive la turneele finale dedicate categoriei de vârstă Under-21. Nu ne-am aşteptat. Am fost mult mai încrezători în ceea ce înseamnă potenţialul acestei echipe. În acelaşi timp, şi strategia s-a schimbat pe parcurs, pentru că staff-ul primei reprezentative şi cel de la U21 au hotărât împreună că cei mai buni jucători trebuie să se integreze cât mai repede în lotul echipei de seniori, lucru care s-a şi văzut.
Începe o altă campanie şi trebuie să vedem cum putem reveni la un turneu final. Noi ne dorim ca până la finalul acestui an să anunţăm numele noului selecţioner la U21. Cam acesta este termenul cu care lucrează colegii mei din zona tehnică. Chiar dacă ştim că meciurile oficiale vor începe în luna septembrie a anului viitor”, a spus Răzvan Burleanu, care a ezitată să confirme o eventuală numire a lui Adrian Mutu pe banca naționalei U21: „Nu am avut nicio discuţie cu colegii mei din zona tehnică”.