Bombă! Gigi Becali a dezvăluit salariul lui Daniel Oprița

Gigi Becali csa steaua Daniel Oprita FCSB Fotbal intern Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 Iulie 2023, 22:27
Data actualizarii: Vineri 21 Iulie 2023, 22:26

Daniel Oprița e antrenorul celor de la CSA Steaua.

Conflictul FCSB - CSA Steaua e de neîncheiat, mai ales după ce au picat negocierile dintre „militari” și conducerea „roș-albastră” cu privire la închirierea stadionului „Steaua” din Ghencea.

Bombă! Gigi Becali a dezvăluit salariul lui Daniel Oprița

Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre Daniel Oprița și a exprimat faptul că antrenorul primește 10.000 de euro lunar de la CSA. Mai mult, latifundiarul din Pipera a comparat salariul tehnicianului cu un cadru militar.

„Eu îi dau o idee domnului Ciolacu și Corpului de Control al primului ministru. Să întrebe unitate militară salariu Oprița 10000 de euro, ministrul de armată șef stat major salariu 3000. Salariu de trei ori mai mare decât un angajat al unității militare.

Daniel Oprița are salariu 10000 de euro pe lună”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Gigi Becali pretinde că Talpan va fi dat afară de la CSA Steaua! Ce a spus patronul FCSB

Latifunidarul din Pipera e sigur de faptul că Florin Talpan nu va mai fi juristul „militarilor” și că va fi dat afară. În repetate rânduri, Talpan a scris pe rețelele social media că FCSB ar încerca să „fure” identiatea Stelei.

„Talpan va pleca 100%. Îl susține cineva, dar va fi dat afară. Va veni unul care are bărbăție. Îl va da afară imediat sau poate să primească ordin să-i zică Ciolacu ministrului Apărării. ‘Ce facem? Facem circ cu Talpan? Ori suntem Guvern serios, ori ne jucăm cu Talpan. Dă-l afară și gata’. 

El se duce și face o analiză medicală. Îi zice că este inapt medical și că nu era în responsabilitățile mintale și nu are rost să facă pușcărie. Eu nu îl jignesc, dar așa e. Intrăm sau nu intrăm (n.r. FCSB în Ghencea) vreau să îți spun ceva. Intrăm nu intrăm vreau să fim oameni și să nu jignim. Până când să ne țină în loc nebunii?

Nu vreau să jignesc, săracul, e om, dar ce facem? Ăia de sus care au putere să-l dea afară pe nebun. Dacă sunteți stăpâni de nebuni sunteți nebuni și voi. Acum 100% îl dă afară”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!