Răsturnare de situație! Nemții au scris că Mourinho merge la Bayern, dar Jose e așteptat la altă câștigătoare de UCL

Jose Mourinho Bayern Munchen Olympique Marseille Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Februarie 2024, 17:41
Data actualizarii: Luni 12 Februarie 2024, 17:40

Jose Mourinho (61 de ani) nu va sta mult timp pe bară.

După ce s-a despărțit de AS Roma, pe 16 ianuarie, antrenorul portughez este asaltat de oferte. Mourinho este dorit în Arabia Saudită, care îi pune pe masă 60 de milioane de euro pe sezon, dar lusitanul își dorește să rămână relevant în Europa.

Mourinho, varianta numărul 1 la Bayern! Bild: „Învață deja limba germană”

„The Special One” este favorit să o preia pe Bayern Munchen, profund nemulțumită de Thomas Tuchel. Mai ales că germanul a pierdut clar, la sfârșitul săptămânii, derby-ul cu Bayer Leverkusen, scor 0-3.

Publicația Bild scrie că Mourinho a început deja să învețe limba germană. Jurnalistul Christian Falk spune că „El a fost în discuții cu Bayern și în trecut. Ar fi pregătit. I-ar plăcea să câștige și campionatul în Germania, după titlurile din Portugalia, Italia, Anglia și Spania”.

Despre „Mou” s-a scris, în ultimele săptămâni, că ar putea să ajungă la Manchester United sau Barcelona, însă zvonurile nu au fost confirmate de niciunul dintre cele două cluburi. 

Jose Mourinho, așteptat la cea mai iubită echipă din Franța

În ultimele ore, a apărut o variantă și mai concretă pentru Jose Mourinho. Aflată abia pe locul opt în Ligue 1 și fără victorie de cinci meciuri, Olympique Marseille îl dorește pe lusitan în locul italianului Gennaro Gattuso, potrivit Foot-Sur7.

Marseille, eliminată și din Cupa Franței, este la opt puncte de pozițiile de Champions League și vrea să facă o schimbare. „O să spun așa. Posibilitatea ca Mourinho să vină la OM deschide dezbateri interesante”, a zis jurnalistul Gilbert Brisbois, la RMC Sport. Presa din Franța scrie că mutarea s-ar putea face curând sau, cel mai târziu, în vară. 

Mourinho este un nume uriaș în fotbal, unul dintre cei mai buni antrenori din istorie. Printre altele, portughezul are în palmares două trofee Champions League (cu Inter și Porto), trei campionate ale Angliei (toate cu Chelsea), două ale Italiei (ambele cu Inter) și unul al Spaniei (cu Real Madrid).

  • Olympique Marseille a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1993.
  • Nouă titluri în Ligue 1 și zece Cupe ale Franței are Marseille.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!