Zimbru Chișinău riscă să declare falimentul, după ce a pierdut un proces de un milion de euro la TAS! Formația din prima ligă a Republicii Moldova a fost acționată pe cale legală de către un fost fotbalist, de olandezul Donny van Iperen (31 de ani), retras din activitate în 2023, chiar de la Zimbru, în urma unei accidentări grave.
Zimbru Chișinău riscă să oprească activitatea după pierderea procesului la TAS
Fostul fundaș central s-a accidentat la un meci disputat de Zimbru Chișinău, în 2022. Instanța arbitrală a constatat încălcarea obligațiilor contractuale privind asigurarea jucătorului și a dispus acordarea unor despăgubiri pentru cheltuielile medicale și tratamentul viitor, pierderea capacității de muncă și a veniturilor, prejudiciul moral, precum și cheltuielile de judecată.
Acum, clubul din Republica Moldova, care ultima dată a fost campioană în 2000, consideră că despăgubirile sunt disproporționate în comparație cu finanțele clubului și atrage atenția asupra faptului că își poate încheia activitatea.
”Clubul este conștient de gravitatea consecințelor accidentării pentru Donny van Iperen și este dispus să continue dialogul privind sprijinirea acestuia. Cu toate acestea, valoarea obligațiilor financiare stabilite prin decizia CAS este disproporționată în raport cu posibilitățile actuale ale clubului.
Executarea acestora generează un risc real pentru continuarea activității F.C. Zimbru, unul dintre cele mai vechi cluburi din Republica Moldova și o parte importantă a istoriei sportive a țării”, se arată în comunicatul clubului.
Donny van Iperen s-a retras în urma accidentării suferite în tricoul Zimbrului Chișinău
Accidentarea gravă a lui Donny van Iperen s-a produs în august 2022, în timpul unui meci cu Dinamo-Auto, când olandezul s-a ciocnit cu portarul advers și și-a pierdut conștiența. În primă fază, fotbalistul a fost internat la un spital din capitala Republicii Moldova, iar apoi a fost transferat la un centru medical din Țările de Jos.
Clubul Zimbru Chișinău precizează că a acoperit cheltuielile medicale și de transport, iar în tot acest timp chiar a continuat să-i achite salariul până la expirarea contractului. Tratamentul jucătorului a fost sprijinit financiar și de Sheriff Tiraspol, prin fondurile colectate din vânzarea biletelor la meciurile europene.
Însă, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a constatat faptul că Zimbru Chișinău nu și-a îndeplinit obligația contractuală privind asigurarea fotbalistului.
Zimbru Chișinău, ultima dată campioană în Republica Moldova în 2000
În istorie, Zimbru Chișinău a cucerit opt titluri ale Republicii Moldova, ultimul în stagiunea 1999-2000. A cucerit și șase Cupe ale Republicii Moldova, ultima în 2013-2014, dar a câștigat, în 2014, și Supercupa Moldovei.