Diogo Jota, starul lui Liverpool, și fratele său au murit în urma unui tragic accident. Cei doi se aflau în mașina fotbalistului, un Lamborghini Urus, când o anvelopă a explodat în timpul unei depășiri. Jota a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat fiind cuprinsă de flăcări. Echipajele ajunse la fața locului au putut doar să constate decesul celor doi.
Spaniolii s-au plâns de starea autostrăzii pe care și-a pierdut viața Diogo Jota
După moartea fotbalistului lui Liverpool, sute de persoane au acuzat în mediul online faptul că A52, autostrada unde s-a produs tragicul accident, este ”ciuruită” cu gropi și pune în pericol siguranța participanților la trafic.
”Aceasta este autostrada / poteca de capre unde au murit Diogo Jota și fratele său. Nu știu dacă au făcut pană sau dacă un animal le-a ieșit în cale... Cert este că A52 este într-o stare deplorabilă”, a spus un utilizator pe platforma X, în timp ce un altul a adăugat: ”Am condus pe acolo o dată în 2023 și am găsit drumul într-o stare teribilă. Nu-mi pot imagina cum de încă nu a fost refăcut complet”.
”Pana e ușor de făcut, drumul e plin de gropi, e un adevărat pericol”, a completat un alt utilizator.
Noi detalii cu privire la condițiile în care s-a produs accidentul vor ieși probabil la iveală în următoarele zile în urma anchetei conduse de autoritățile spaniole, însă rămâne de văzut dacă suprafața drumului a avut vreo legătură cu tragedia, având în vedere că acest lucru nu a fost menționat în primele rapoarte ale poliției.
”Investigația accidentului este efectuată de ofițerii de trafic ai Gărzii Civile. Considerăm că mașina a suferit o explozie de cauciuc, după urmele de pe șosea. Raportul complet al poliției, odată finalizat, va fi înaintat unui tribunal de gardă din Zamora, care a deschis o anchetă judiciară continuă asupra acestui accident.
Finalizarea raportului va dura ceva timp, probabil în jur de patru sau cinci zile, dar posibil mai mult. În acest moment, este imposibil de precizat exact cu ce viteză circula mașina, însă anchetatorii Gărzii Civile vor putea detalia cel puțin aproximativ acest aspect în raportul final, bazându-se pe elemente precum urmele de frânare. Pot confirma că nicio altă mașină nu a fost implicată și că nimeni altcineva nu a fost rănit”, a spus un purtător de cuvânt al Poliției din Spania.