Cu două etape înainte de finalul competiției, Al Nassr ocupă poziția a patra, cu 64 de puncte, având unul mai puțin decât Al Qadisiya, formația de pe locul trei.

Cristiano Ronaldo, absent în remiza cu Al-Taawon

Al Nassr a încheiat la egalitate cu Al-Taawon, scor 1-1, după o partidă în care starul portughez nu a făcut parte din lotul echipei.

După meci, Stefano Pioli a explicat că atacantul a avut o problemă medicală, de aceea nu a putut fi folosit.

"Ronaldo a fost absent, pentru că este răcit", a explicat tehnicianul italian.

Viitorul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr, sub semnul întrebării

Jurnaliștii din Regat au aflat că la club s-a făcut o „listă neagră“, la ordinul lui Cristiano Ronaldo. Acesta și-a condiționat rămânerea la echipă – contractul lui cu Al Nassr expiră peste 2 luni – de plecările unor nume importante.

Potrivit Okaz Sports, CR7 vrea, în primul rând, o remaniere masivă a lotului actual. În acest sens, ar fi cerut ca fundașul Aymeric Laporte, portarul Bento, jucătorul de bandă, Angelo Gabriel, plus atacantul Wesley să fie toți disponibilizați!

La polul opus ar fi doi jucători indispensabili, identificați de „dictatorul“ portughez: Sadio Mane și Jhon Duran.

Pe lista neagră sunt trecuți și doi oameni importanți din stafful administrativ. Vorbim despre antrenorul Stefano Pioli, plus directorul sportiv, Fernando Hierro. Potrivit arabilor, soarta celor doi a fost deja pecetluită, ei urmând să părăsească Arabia Saudită, în foarte scurt timp.