Experimentatul mijlocaş croat, Luca Modric, câştigătorul Balonului de Aur în 2018, a sosit luni la prânz în Italia pentru a semna AC Milan.
Modric s-a despărţit oficial de Real Madrid, formație cu care a participat, recent, la Cupa Mondială a Cluburilor. Mijlocașul croat a aterizat pe aeroportul milanez, Malpensa, şi urmează să efectueze tradiţionala vizită medicală, înainte de a-şi pune semnătura pe un contract valabil până în 2026, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.
"Sunt foarte fericit să fiu aici, mă aşteaptă mari provocări, voi avea timp să vorbesc despre toate acestea', a spus Luka în momentul în care a părăsit aeroportul, potrivit Agerpres.
După parafarea contactului cu AC Milan, internaţionalul croat va pleca în vacanţă, înainte de a reveni în capitala Lombardiei şi a se pune la dipoziţia antrenorului grupării "rossonera", Massimiliano Allegri, în luna august.
Modric a scris istorie la Real Madrid
În vârstă de 39 de ani, Luka Modric a evoluat timp de 13 sezoane la Real Madrid, alături de care a cucerit, în total, 28 de trofee, fiind cel mai de succes jucător din istoria clubului spaniol.
"O eră de neuitat, glorioasă şi plină de victorii, s-a încheiat. Ceea ce am trăit îmi oferă şi mai multă bucurie. Amintindu-mi tot ce am realizat aici mă face foarte fericit, chiar dacă s-a terminat. Real Madrid mi-a dat totul ca fotbalist şi pentru asta voi fi recunoscător pentru totdeauna. Voi fi mereu suporterul lui Real Madrid', a declarat Modric, în momentul despărţirii sale oficiale de clubul "blanco".
Mijlocaşul croat a fost transferat de Real Madrid de la echipa engleză, Tottenham Hotspur, pentru care a evoluat timp de patru sezoane (2008-2012). El fost selecţionat de 188 de ori în naţionala Croaţiei, alături de care a disputat finala Cupa Mondială din 2018, pierdută în faţa Franţei.