Messi sau Lewandowski? Cum a votat un selecționer român la gala FIFA The Best

Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Decembrie 2021, 10:27
Data actualizarii: Vineri 24 Decembrie 2021, 10:28

FIFA The Best, gala unde vor fi premiți cei mai buni jucători și antrenori ai anului, este programată luni, 17 ianuarie 2022.

Pe lista scurtă a nominalizaților au rămas 11 fotbaliști, de aici nelipsind Lionel Messi, care a cucerit Balonul de Aur în acest an, Robert Lewandowski, Mohamed Salah, Kylian Mbappe sau Jorginho.

Valeriu Tița l-a votat pe Leo Messi la FIFA The Best 2021

Spre deosebire de Balonul de Aur, unde votează doar jurnaliști, la premiile FIFA The Best contează și opiniile fanilor, selecționerilor din fiecare țară, dar și ai căpitanilor primelor reprezentative. 

Astfel, printre cei care votează se numără și Valeriu Tița (55 de ani), selecționerul român al Siriei, care a fost instalat în luna noiembrie a acestui an. Fostul jucător de la FC Drobeta sau Corvinul Hunedoara i-a acordat cele mai multe puncte lui Lionel Messi, atacantul care a jucat în 2021 la FC Barceloan și PSG.

"Pe Mohamed Salah l-am plasat pe locul al treilea, după Lionel Messi și Robert Lewandowski", a spus Tița, citat de Kooora.

Tița a strâns trei meciuri pe banca Siriei, toate la FIFA Arab Cup, unde a terminat pe locul 3 grupa B, după 1-2 contra Emiratelor Arabe Unite, 2-0 împotriva Tunisie și 1-2 contra Mauritaniei.

FIFA THE BEST 2021: 11 jucători, nominalizați pentru premiul de cel mai bun fotbalist al anului

  • Karim Benzema (Franța / Real Madrid)
  • Kevin De Bruyne (Belgia / Manchester City)
  • Cristiano Ronaldo (Portugalia / Juventus / Manchester United)
  • Erling Haaland (Norvegia / Borussia Dortmund)
  • Jorginho (Italia / Chelsea)
  • N’Golo Kante (Franța / Chelsea)
  • Robert Lewandowski (Polonia / Bayern Munchen)
  • Kylian Mbappe (Franța / Paris Saint-Germain)
  • Lionel Messi (Argentina / FC Barcelona / Paris Saint-Germain)
  • Neymar (Brazilia / Paris Saint-Germain)
  • Mohamed Salah (Egipt / Liverpool)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!