Messi, la atac alături de "Pume". Cine sunt jucătorii convocați de selecționerul Lionel Scaloni 

Lionel Messi Messi - Argentina nationala argentinei Fotbal extern Lionel Messi
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Septembrie 2021, 17:06
Data actualizarii: Marti 28 Septembrie 2021, 17:08

Argentina e neînvinsă în preliminariile CM 2022. 

Lionel Messi se află în fruntea listei jucătorilor convocaţi de selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, în vederea următoarelor trei partide din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2022, programate în luna octombrie.

Messi a reluat antrenamentele

Messi (34 ani), care a semnat luna trecută cu Paris Saint-Germain, nu a disputat ultimele două meciuri din campionatul Franţei ca urmare a unei accidentări la genunchi, însă luni a reluat antrenamentele alături de colegii săi de la echipa franceză.

  • Lionel Messi

Argentina, neînvinsă de la debutul actualelor preliminarii, va înfrunta în deplasare cu reprezentativa Paraguayului, pe 7 octombrie, înainte de a juca pe teren propriu cu Uruguay (10 octombrie) şi Peru (14 octombrie).

Lotul convocat de Lionel Scaloni pentru cele trei partide

Portari: Franco Armani (River Plate, Emiliano Martínez (Aston Villa), Esteban Andrada (Monterrey), Juan Musso (Atalanta Bergamo).

Fundaşi: Gonzalo Montiel (FC Sevilla), Nahuel Molina (Udinese), German Pezzella (Fiorentina), Juan Foyth (Villarreal), Cristian Romero (Tottenham), Nicolas Otamendi (Benfica Lisabona), Lucas Martínez Quarta (Fiorentina), Lisandro Martínez (Ajax Amsterdam), Marcos Acuna (FC Sevilla), Nicolas Tagliafico (Ajax Amsterdam).

Mijlocaşi: Rodrigo De Paul (Atletico Madrid), Exequiel Palacios (Bayern Leverkusen), Leandro Paredes (Paris Saint-Germain), Giovani Lo Celso (Tottenham), Guido Rodríguez (Betis Sevilla), Nicolas Domínguez (Bologna), Alejandro Gomez (FC Sevilla).

Atacanţi: Lucas Alario (Bayer Leverkusen), Lionel Messi (Paris Saint-Germain), Lautaro Martínez (Inter Milano), Nicolas Gonzalez (Fiorentina), Angel Correa (Atletico Madrid), Angel Di María (Paris Saint-Germain), Joaquín Correa (Inter Milano), Julian Alvarez (River Plate), Paulo Dybala (Juventus Torino).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!