"Mergi la Real Madrid?" Jose Mourinho a dat răspunsul pe loc

Real Madrid Carlo Ancelotti Jose Mourinho Fotbal extern Jose Mourinho a antrenat la Real Madrid în perioada 2010-2013 / Foto: Getty Images
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Noiembrie 2023, 22:08
Data actualizarii: Miercuri 22 Noiembrie 2023, 22:08

Jose Mourinho (60 de ani), antrenorul lui AS Roma, mai are contract cu formația din capitala Italiei până în iunie 2024.

Recent, numele lui Jose Mourinho a apărut pe lista potențialilor înlocuitori ai lui Carlo Ancelotti la Real Madrid, având în vedere că italianul își încheie contractul la finalul sezonului, iar Federația Braziliană de Fotbal insistă pentru numirea sa ca selecționer.

"Mergi la Real Madrid?". Jose Mourinho a dat răspunsul 

Totuși, Mourinho refuză să creadă că Ancelotti va pleca. "The Special One" spune că "Don Carlo" este antrenorul perfect pentru Real Madrid și "doar un nebun" ar pleca de la Real când încă este dorit de conducere.

"Dacă aș putea merge la Real Madrid? Când ai un super antrenor, de ce te-ai gândi la altcineva? Cunoscându-l pe Florentino Perez - iar eu îl cunosc foarte bine - știu că este un om foarte inteligent. Are niște idei foarte clare.

În calitate de fan al lui Real și al lui Ancelotti, sper că sezonul va fi unul fantastic, iar Carlo va fi acolo și sezonul următor pentru că este un antrenor perfect pentru Real Madrid.

Cred că doar un nebun ar pleca de la Real Madrid știind că este în continuare dorit acolo. Iar acel nebun sunt eu, singurul care a decis să plece după trei ani, deși președintele mă dorea acolo. 

Sunt convins că, la primul semnal al lui Florentino, Carlo va decide să rămână. Asta pentru că e antrenorul perfect pentru Real Madrid, iar Real Madrid este perfect pentru el", a spus Jose Mourinho, într-un interviu pentru TG2, citat de Football Italia.

  • Carlo Ancelotti (64 de ani) se află la al doilea mandat la Real Madrid, unul început în 2021, după cel din intervalul 2013-2015. În total, italianul a cucerit 10 trofee, printre care două Ligi ale Campionilor și un titlu în LaLiga.

Jose Mourinho, în Arabia Saudită

În schimb, Jose Mourinho admite din nou că ar putea antrena la un moment dat în Arabia Saudită, campionatul care a investit sute de milioane de euro în jucători și antrenori de top.

"Vă voi spune adevărul. Știu că într-o zi voi antrena în Arabia Saudită. Totuși, când zic 'într-o zi' nu mă refer la mâine sau poimâine", a mai spus Mourinho.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!