Doi dintre cei mai valoroși atacanți din istoria fotbalului din Paraguay sunt colegi la Club Libertad Asuncion

Club Libertad are un lot plin de veterani

După ce au fost vicecampioni în ediția trecută a Primera Division, "Gumarelo" se pregătesc să joace în Copa America 2025, unde vor face parte din Grupa D, alături de Sao Paulo FC (Brazilia), Talleres de Cordoba (Argentina) și Alianza Lima (Peru). Roque Santa Cruz va împlini 44 de ani în această vară și este aproape de aceeași vârstă cu antrenorul Sergio Aquino (45 de ani), fostul său coleg de la naționala "La Albirroja". 

Ceilalți veterani din lot sunt Oscar Cardozo (41 de ani), Martin Silva (42 de ani / Uruaguay / ex - Defensor Sporting Montevideo, Club Olimpia Asuncion, Vasco da Gama), Martin Caceres (37 de ani / Uruguay / ex - Villarreal, FC Barcelona, Juventus, Sevilla, Southampton, Hellas Verona, Lazio, Fiorentina, Cagliari, Levante, LA Galaxy), Lorenzo Melgarejo (34 de ani / Paraguay / ex - Olimpia Asuncion, Benfica, Kuban Krasnodar, Spartak Moscova, Racing Club de Avellaneda), Diego Viera (33 de ani / Paraguay / Cerro Porteno, Rubio Nu, Tacuary, Sportivo Luqueno, Godoy Cruz) și Hernesto Caballero (34 de ani / Paraguay / ex - Club Fernando de la Mora, Olimpia Asuncion, River Plate Asuncion)

Santa Cruz a câștigat Champions League cu Bayern Munchen

Roque Santa Cruz (43 de ani / va împlini 44 de ani pe 16 august 2025) a avut o carieră fabuloasă, în care a jucat pentru Olimpia Asuncion (1997-1999, 2016-2021), Bayern Munchen (1999-2007), Blackburn Rovers (2007-2009, 2011), Manchester City (2009-2011), Betis Sevilla (2011-2012), Malaga (2012-2014, 2015-2016), Cruz Azul (2015-2016) și Club Libertad (2022-2025). 

El are 112 selecții și 32 de goluri pentru naționala Paraguayului, iar în palmares are, printre multele trofee, Champions League (2000-2001), cinci titluri de campion în Bundesliga, Cupa Intercontinentală (2001), distincția Paraguayan Footballer of the Year (1999, 2018) și o finală de Copa America (2011).

Cardozo a fost de două ori golgheter al Portugaliei

Oscar Cardozo (41 de ani / va împlini 42 de ani pe 20 mai 2025) a evoluat de-a lungul carierei la CA 3 de Febrero (2003-2004), Nacional Asuncion (2004-2006), Newell's Old Boys (2006-2007), Benfica Lisabona (2007-2014), Trabzonspor (2014-2016), Olympiacos (2016-2017) și Club Libertad (2017-2025). 

Are 58 de meciuri și 12 reușite pentru naționala Paraguayului, iar în palmares are și două finale de Europa League (2012-2013, 2013-2014), două titluri de campion în Primeira Liga, distincția Paraguayan Footballer of the Year (2006, 2009) și titlurile de golgheter al Portugaliei (2) și al Europa League (2009-2010). 

Foto - Getty Images