Pare incredibil, dar e adevărat! Lamine Yamal, care „hipnotizează“ la fiecare apariție pe teren, n-a împlinit nici măcar 18 ani! Și parcă joacă, de când e lumea.

Sport.ro a oferit, recent, detaliile noului contract pe care „puștiul-minune“ al fotbalului mondial îl va semna cu Barcelona. Noul acord va intra în vigoare, abia după data de 13 iulie. Pentru simplul motiv că, la data respectivă, Lamine Yamal va deveni major, împlinind 18 ani!

Faptul că puștiul spaniol e deja un star consacrat al fotbalului mondial e fascinant pentru Garry Neville (50 de ani), fost star al celor de la Manchester United cu 85 de selecții în naționala Angliei, între 1995 și 2007.

„Lamine Yamal e cel mai bun din ultimii 50 de ani!“

Vorbind despre ce face Lamine Yamal, nu de azi, de ieri, ci de peste un an deja, Neville a subliniat cifrele starului Barcelonei. Și l-a catalogat drept cel mai bun tânăr jucător pe care l-a văzut planeta, în ultimii 50 de ani!

Sincer, Yamal e cel mai spectaculos adolescent din fotbalul mondial din ultimii 30, 40, 50 de ani. Adică, să câștigi Campionatul European cu Spania, anul trecut, și să faci ce a reușit, în acest sezon... Oameni buni, băiatul ăsta are 100 de meciuri jucate, la nivel înalt, până la 17 ani! Repet: a câștigat deja un Campionat European, la seniori! Mă sperie! Copilul ăsta a jucat, la Euro 2024, pe când avea doar 16 ani. Nu-mi amintesc de niciun alt fotbalist din ultimii 30, 40, 50 de ani, cu astfel de cifre, astfel de performanțe, înainte de vârsta majoratului“, a spus Garry Neville.

În acest sezon, Lamine Yamal a jucat în 51 de meciuri pentru Barcelona, în toate competițiile. Bilanțul său? 15 goluri și 24 de pase de gol. La ora actuală, site-ul transfermarkt.com îl evaluează la 180 de milioane de euro!