Fostul preparator fizic de la FCSB a fost numit antrenor principal la Zimbru Chișinău

Michele Bon Cosmin Olaroiu Dan Petrescu FCSB Zimbru Chisinau Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Noiembrie 2021, 14:11
Data actualizarii: Vineri 19 Noiembrie 2021, 14:16

În România a lucrat cu Dan Petrescu, Cosmin Olăroiu sau Gabi Balint.

Italianul Michele Bon (48 de ani), tehnician care a lucrat la mai multe cluburi din România, a fost numit antrenor principal al echipei Zimbru Chișinău din Republica Moldova.

În Liga I, Bon a fost colaboratorul lui Dan Petrescu la Sportul Studențesc și Unirea Urziceni, și al lui Gabi Balint la Poli Timișoara, dar a activat ca preparator fizic și la Steaua, actuala FCSB, în mandatele lui Cosmin Olăroiu, Ilie Dumitrescu și Marius Lăcătuș.

Zimbru este penultima în clasamentul Diviziei Naționale

El deține licența UEFA PRO, fiind absolvent al celebrei școli de la Coverciano. În ultimele sezoane a fost antrenor secund la FC Voluntari și FK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Bon a condus deja primul antrenament la Zimbru, echipa-simbol al Moldovei care se află pe penultimul loc în clasamentul Diviziei Naționale.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!