SPECIAL I Fostul campion din Liga I devenit antrenor este comparat cu Guardiola de oameni din fotbal. Spaniolul însuși l-a lăudat!

Roberto de Zerbi CFR Cluj Pep Guardiola Sahtior Donetk Sassuolo Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 31 Decembrie 2021, 07:20
Data actualizarii: Vineri 31 Decembrie 2021, 08:44

Tehnicianul a debutat în acest sezon în grupele Ligii Campionilor.

Italianul Roberto De Zerbi (42 de ani), campion al României ca jucător cu CFR Cluj în 2010 și 2012, a devenit în vară antrenorul lui Șahtior Donețk, după ce și-a făcut ucenicia pe bancă în Italia, unde a impresionat mai ales la Sassuolo.

L-a bătut pe Mircea Lucescu în Supercupa Ucrainei

Cu gruparea ucraineană a câștigat Supercupa în acest an, după ce a învins-o pe Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu, și a obținut calificarea în grupele Ligii Campionilor, eliminând-o în play-off pe AS Monaco. 

Chiar dacă rezultatele din Ligă nu au fost cele dorite, Șahtior terminând pe ultimul loc într-o grupă cu Real Madrid, Inter Milano și Sheriff Tiraspol, De Zerbi este unul dintre cei mai lăudați tineri antrenori din Europa.

Șeful de la club: ”De Zerbi este la nivelul lui Guardiola în ceea ce privește stilul și ideile asupra jocului”

”Practică un fotbal incredibil, stilul său este ca tiki-taka și mai are și jucători brazilieni pentru asta. De Zerbi este la nivelul lui Guardiola în ceea ce privește stilul și ideile asupra jocului. 

Este tânăr, este ambițios, a avut multe oferte, dar ne-a ales pe noi”, a declarat Darijo Srna, fostul internațional croat care a jucat 15 ani la Donețk și care acum este directorul sportiv al ”minerilor”.

Adversarul din Liga Campionilor: ”De Zerbi este un antrenor excelent, este ca un al doilea Guardiola”

După ultimul meci din grupele Ligii Campionilor, Șahtior - Sheriff 1-1, marcatorul echipei din Tiraspol nu a ezitat nici el să-l compare pe antrenorul italian cu Pep. 

”Nu ne-a fost frică de Șahtior, chiar dacă De Zerbi este un antrenor excelent, este ca un al doilea Guardiola”, a spus Boban Nikolov, și el fost jucător în Liga I, la Viitorul lui Gheorghe Hagi.

Guardiola însuși l-a lăudat pe tehnicianul italian

Însuși Pep Guardiola a apreciat stilul de joc al lui De Zerbi, pe când acesta antrena la Sassuolo. 

”Fotbalul italian a avut și va avea mereu elementul de defensivă și contraatac, pentru că acest aspect a fost întotdeauna admirat de străini și este parte a culturii fotbalistice. 

Însă revoluția lui Arrigo Sacchi și prezența ulterioară a unor antrenori ca Maurizio Sarri sau Roberto De Zerbi au făcut să existe echipe care joacă mai mult mingea, care înscriu mai mult și, implicit, care primesc mai multe goluri”, a declarat Guardiola într-un interviu din acest an pentru Corriere dello Sport.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!