Radu Drăgușin (23 de ani) a trecut de la extaz la agonie, la Tottenham. Pentru că, într-o primă fază, românul a fost beneficiarul valului de accidentări care a lovit formația londoneză, ajungând om de bază, în acest sezon. Din păcate, ulterior, pe 30 ianuarie, cu ocazia meciului cu Elfsborg din Liga Europa, internaționalul român s-a accidentat, la rândul său.

Diagnosticat cu o ruptură de ligamente încrucișate, pentru Drăgușin urmează acum lungul drum al refacerii. Sport.ro a scris aici cam cât va dura acest calvar. 

Pierderea lui Drăgușin a lungit doar lista jucătorilor de la Tottenham care s-au accidentat, în acest sezon. Iată numele ghinioniștilor:

Rodrigo Bentancur

Micky van de Ven

Guglielmo Vicario

Destiny Udogie

James Maddison

Brennan Johnson

Timo Werner

Wilson Odobert

Pornind de aici, site-ul The Analyst a venit cu un articol amplu în care titlul spune totul: „Sprinturi, pressing și rupturi musculare: e Ange Postecoglou de vină pentru criza accidentărilor de la Tottenham?“.

În analiza prezentată, sunt trecute în revistă niște date care întăresc impresia că, din păcate, metodele de antrenament folosite de Postecoglou au contribuit la problemele medicale de la Tottenham.

Stilul intens impus de Postecoglou a înrăutățit situația accidentărilor. În primul rând, rupturile musculare sunt cauzate de o încărcătură fizică mult prea mare. Abia apoi printre posibile cauze sunt trecute duelurile fizice din timpul meciurilor. Datele obținute arată că, în acest sezon, 58% din accidentările de la Tottenham au fost cauzate de probleme și rupturi musculare. Procentajul e foarte mare, comparativ cu media din Premier League, de 41%“, e un fragment din articolul publicat de cei de la The Analyst.

În continuare, sursa citată a notat că, pierzând jucători pe bandă, Tottenham a intrat într-un cerc vicios.

Cu tot mai puține soluții în lot, jucătorii sănătoși au fost supuși unei presiuni tot mai mari. Ceea ce a mărit riscul apariției unor noi accidentări. Și, firește, cele mai multe au fost, din nou, rupturi musculare. La această situație a contribuit și cererea lui Postecoglou. La Tottenham, australianul a impus un stil datorită căruia elevii săi au ajuns să facă cele mai multe sprinturi din Premier League“, a continuat The Analyst.

La Spurs, intensitatea alergărilor e cea mai mare dintre toate formațiile din Premier League. La capitolul sprinturilor, fotbaliștii de la Tottenham conduc detașat, în acest sezon, având 700 de sprinturi mai multe decât Ipswich Town, echipa de pe locul 2 la acest capitol“, e statistica furnizată de autorii textului.

Apoi, cei de la The Analyst au subliniat un alt aspect care ar fi contribuit la accidentările repetate de la Tottenham.

Sub comanda lui Postecoglou, echipa sa a ajuns să facă cel mai intens pressing din Premier League. Tottenham și-a presat adversara, în treimea ei de teren, mai mult decât orice altă formație din prima ligă engleză. Jucătorii lui Tottenham fac cel mai mare pressing, în regim de sprinturi, din Premier League. De asemenea, la capitolul sprinturilor fără minge, jucătorii de la Tottenham conduc în Anglia“, a scris sursa citată.

Concluzia celor de la The Analyst: „Nu se poate spune, cu certitudine, că există o legătură directă între accidentările de la Tottenham și stilul lui Postecoglou, dar numărul mare de accidentări musculare, care au apărut în cadrul lotului, pot fi cauzate, totuși, de numărul mare de sprinturi efectuate de jucătorii lui Postecoglou. Vorbim despre o legătură care nu poate fi ignorată“.