Tottenham doreşte să transfere încă un fundaş de la echipa italiană Genoa, după românul Radu Drăguşin, fiind interesată de serviciile belgianului Koni de Winter.

Considerat "noul Vincent Kompany", Koni de Winter se află şi pe lista celor de la Inter Milano, formație antrenată de Cristi Chivu. Ziarul britanic "The I Paper" a dezvăluit că au existat deja contacte între Genoa, clubul patronat de Dan Şucu, şi Tottenham. Și Inter a început negocierile, dar cu precizarea că gruparea din Serie A "ar fi dispusă să plătească maxim 22 de milioane de lire sterline pentru fundaşul central internaţional".

Problema pe care o are Tottenham, în tentativa de a-l lua pe Koni de Winter, este că oficialii lui Inter Milano sunt mai avansaţi în negocierile lor cu Genoa, iar internaţionalul belgian "ar fi fericit să rămână în Italia, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei de până acum'', a notat Agerpres, preluând informația din publicația britanică amintită mai sus.