În fotbal, nu există loc de sentinmente și deciziile se iau pornind de aici. Ce a pățit acum australianul Ange Postecoglou (59 de ani) confirmă, încă o dată, această realitate.
Tehnicianul echipei lui Radu Dragușin tocmai a fost pus pe liber de Tottenham. Postecoglou a fost dat afară, la doar 16 zile după ce a câștigat finala Ligii Europa, 1-0 cu Manchester United, punând capăt unei perioade de 17 ani fără niciun trofeu pentru The Spurs.
Din păcate pentru Postecoglou, care promisese că va lua un trofeu în al doilea său sezon la Tottenham, acest succes n-a șters urmele unui sezon catastrofal pe plan intern. Concret, Tottenham a terminat pe locul 16 din 20, pierzând 22 de meciuri din 38! Cele trei echipe care s-au clasat sub Tottenham, în Premier League, vorbim despre Leicester, Ipswich și Southampton, au retrogradat!
Tottenham a anunțat concedierea lui Postecoglou
Se știa că o decizie în privința viitorului lui Ange Postecgolou, la Spurs, va fi luată în această săptămână. Ceea ce s-a și întâmplat acum.
„Ange Postecoglou ne-a oferit unul dintre cele mai importante momente din istoria clubului, devenind doar al 3-lea manager al echipei cu un trofeu european. Dar conducerea clubului, deși a ținut cont de această performanță, a considerat că e nevoie de o schimbare, după ce a analizat toate rezultatele echipei, per ansamblu“, a anunțat Tottenham.
Iar clubul a oferit și reacția tehnicianului căruia i s-a arătat ușa.
„Această oportunitate, de a conduce una dintre echipele de tradiție din Anglia și a atinge gloria fotbalistică de pe banca ei va rămâne cu mine pentru toată viața. Noaptea pe care am avut-o, la Bilbao (n.r. – în finala Europa League) a fost încununarea unui efort de 2 ani“, a spus tehnicianul australian.
El a părăsit Totenham, după un loc 5 obținut în Premier League, în primul său sezon pe bancă. Stagiunea recent încheiată a fost însă cea mai slabă din istoria grupării londoneze din 1977 încoace!
Per total, Ange Postecoglou, numit la Tottenham în iulie 2023, a adunat 101 meciuri, la această echipă, în toate competițiile: 47 de victorii, 14 egaluri, 40 de înfrângeri, golaveraj: 184-157.