Întrebat pe cine va susține în marea finală a Ligii Campionilor, programată pe 31 mai la Munchen, între Paris Saint-Germain și Inter Milano, tehnicianul italian a uimit asistența cu răspunsul său.

Poziția lui De Zerbi este una sensibilă: pe de o parte, antrenează marea rivală a lui PSG din Franța, iar pe de altă parte, și-a petrecut junioratul la AC Milan, adversara de tradiție a Interului.

"Nicio preferință, aleg Netflix-ul"

Chestionat direct despre o posibilă favorită în ultimul act al celei mai prestigioase competiții europene, De Zerbi nu a stat pe gânduri: "Pe cine voi susține între Inter și PSG? Pe nimeni. Mă voi uita la un film pe Netflix în seara aceea".

Această replică tranșantă, venită din partea fostului antrenor al lui Brighton, riscă să nu fie pe placul omologului său de la Inter, Simone Inzaghi, și nici al suporterilor "nerazzurri", care poate se așteptau la o undă de patriotism din partea sa.

De Zerbi a avut un prim sezon bun la Marseille, reușind să califice echipa în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Spre deosebire de el, fanii lui OM probabil speră la o victorie a Interului, pentru ca Marseille să rămână singura echipă franceză care a cucerit trofeul suprem, performanță reușită în 1993, tot la Munchen, împotriva lui AC Milan. Finala din acest an dintre PSG și Inter se va disputa pe Allianz Arena.