Andrea Conti, unul dintre cei mai promițători fundași dreapta ai Italiei în urmă cu câțiva ani, a decis să își încheie cariera la doar 31 de ani. 

Anunțul a fost făcut într-un interviu emoționant pentru Gazzetta dello Sport, în care a recunoscut că nu mai poate continua după ani întregi de accidentări.

De nicăieri! Și-a anunțat retragerea la 31 de ani: „Sunt extenuat”

Conti, ultima dată legitimat la Sampdoria, nu a mai găsit echipă de aproape un an și a jucat doar nouă meciuri în ultimele trei sezoane. Fostul internațional italian a spus că nu mai are puterea să treacă peste dezamăgiri și probleme medicale.

„Sunt extenuat, nu mai suport. N-a mai sunat nimeni în ultimele luni. Trebuie să fii conștient de situația ta. E mai bine să accept că s-a terminat și să merg mai departe”, a declarat Conti.

Ajuns în prim-plan la Atalanta, fundașul a fost transferat de AC Milan în 2017 pentru 24 de milioane de euro, însă ruptura de ligament suferită la scurt timp a fost începutul declinului. În total, Conti a strâns 213 meciuri, 20 de goluri și 12 assisturi în carieră.