Croatul susține că nu a mai fost plătit de nouă luni, în timp ce clubul îl acuză că nu a respectat programul de recuperare după o accidentare gravă la tendonul lui Ahile și că nu a putut contribui cu niciun minut în acest sezon.

Plecarea lui Mamut de la FCSB în vara anului 2022, când i-a fost reziliat contractul, părea să deschidă un nou capitol în cariera sa. După câteva luni ca jucător liber, a semnat cu Terengganu, iar începutul în Asia a fost promițător, cu 23 de goluri în 35 de meciuri. Însă, situația s-a schimbat radical.

Accidentare gravă și acuzații reciproce

Conform unui comunicat al clubului Terengganu, citat de Sportpesurse, Ivan Mamut a semnat o prelungire a contractului în decembrie 2023 pentru sezonul 2024/2025. Problemele au început în martie 2024, când atacantul a suferit o accidentare gravă la tendonul lui Ahile.

Clubul malaezian susține că a făcut tot posibilul pentru a-l ajuta în procesul de recuperare, însă Mamut ar fi insistat să se trateze în Croația, considerând că acolo ar beneficia de condiții mai bune. Deși s-a ajuns la un acord, la revenirea sa, staff-ul medical al lui Terengganu ar fi constatat că starea sa nu se îmbunătățise.

Mai mult, în iulie 2024, Mamut ar fi cerut din nou să se întoarcă în Croația pentru o intervenție chirurgicală și reabilitare până în decembrie 2024. La revenirea sa în ianuarie 2025, clubul a considerat că jucătorul nu este complet apt pentru a fi inclus în programul de antrenament. "În sezonul 2024/2025, Mamut nu a putut contribui cu niciun minut la meciurile oficiale din Liga Malaeziană", se arată în comunicatul clubului.

Ivan Mamut acuză clubul că nu și-a respectat obligațiile contractuale, susținând că nu a mai fost plătit de nouă luni, perioadă în care s-a confruntat și cu problemele medicale.