Cristi Chivu (44 de ani) are două victorii și un egal, în primele sale trei partide, de când a ajuns antrenor la Inter Milano, vicecampioana Europei și Italiei.
Vorbim despre un bilanț foarte bun, în condițiile în care Chivu a făcut totul pe repede înainte din momentul în care a fost instalat în funcție. Concret, la doar câteva zile după ce a semnat contractul, Inter a și decolat spre America, nu pentru vreun turneu amical, cum se întâmpla de obicei în această perioadă a anului, ci pentru Mondialul Cluburilor. Iar aici, partidele au curs una după alta. Trei, în decurs de opt zile: 1-1 cu Monterrey (Mexic), 2-1 cu Urawa Red Diamonds (Japonia) și 2-0 cu River Plate (Argentina).
Chivu va folosi echipa din ultimul meci
Cu 7 puncte în grupa E, Chivu a dus Inter în optimile FIFA Club World Cup. Aici, luni (ora 22.00, VOYO, Pro TV), urmează duelul cu Fluminense (Brazilia), la Charlotte. Învingătoarea va juca, în sferturi, cu Manchester City sau Al-Hilal Riad.
Potrivit presei italiene, aflat în fața primului său meci eliminatoriu la Inter, Chivu a luat deja o decizie importantă. Concret, românul va folosi echipa care i-a adus victoria cu River Plate, în ultima partidă. Nicio schimbare nu va fi efectuată, în primul 11, în condițiile în care antrenorul român a fost foarte mulțumit de ce a văzut și vrea să omogenizeze această formulă pe care o consideră câștigătoare, în acest moment.
Așadar, Inter va arăta așa, în partida cu Fluminense, dacă, într-adevăr, Chivu va trimite pe teren echipa din meciul precedent:
*Inter (3-5-2): Sommer - Darmian, Acerbi, Bastoni - Dumfries, Barella, Asllani, Mkhitaryan, Dimarco – Lautaro Martinez, Pio Esposito.
Veste bună: se întorc doi jucători accidentați
Presa italiană a notat și o veste bună pentru Chivu, înaintea meciului din optimile FIFA Club World Cup. Frattesi și Marcus Thuram, amândoi cu probleme medicale, s-au refăcut și pot juca împotriva formației braziliene.
Și mai e un aspect pe placul lui Chivu, în perspectiva meciului de mâine. La Charlotte, orașul care va găzdui duelul cu Fluminense, temperatura a scăzut cu 15 grade Celsius față de Seattle, unde Inter a jucat ultimul meci din faza grupelor, 2-0 cu River Plate.