Fotbalistul sud-african, Sinamandla Zondi, a încetat din viaţă, marţi, după ce s-a prăbuşit pe teren la încălzirea dinaintea unui meci din liga secundă, a anunţat clubul Durban City, citat de Reuters.
Jucătorul în vârstă de 22 de ani a fost transportat la spital înaintea meciului dintre Durban City şi Milford FC, care a fost suspendat la pauză, când oficialii au aflat despre decesul lui Zondi. Potrivit Agerpres, cauza morţii nu a fost stabilită încă.
''Cu adâncă tristeţe confirmăm decesul lui Sinamandla Zondi, cunoscut drept Sgora, un membru iubit al familiei clubului Durban City'', se arată în mesajul grupării sud-africane.
''Sinamandla a fost mai mult decât un fotbalist talentat, a fost un coleg, un prieten, un frate, un fiu şi o inspiraţie pentru toţi cei care l-au cunoscut. Gândurile noastre şi condoleanţe din inimă familiei, prietenilor, colegilor, antrenorilor şi tuturor celor afectaţi de această pierdere tragică. Vom continua să îi susţinem pe cei apropiaţi lui în această perioadă dificilă'', se mai arată în mesaj.
Fundaşul şi-a făcut debutul profesionist în septembrie 2021 şi a fost titular la Durban City în acest sezon, în care echipa este liderul ligii secunde şi se află în cursa pentru promovarea în elita fotbalului sud-african, notează Reuters.