FOTO ȘI VIDEO Brazilia, OUT de la Copa America după lovituri de departajare cu Uruguay! Cum arată semifinalele

Brazilia Argentina Columbia copa america Uruguay Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Iulie 2024, 08:14
Data actualizarii: Duminica 07 Iulie 2024, 08:14

Brazilia a fost eliminată de Uruguay de la Copa America 2024, în sfertul de finală disputat în Las Vegas, după 0-0 în timpul regulamentar și 2-4 la loviturile de departajare.

Fără Vinicius Junior, care a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene și a urmărit meciul din lojă, Brazilia lui Dorival Junior a început cu o linie de atac formată din Raphinha, Endrick și Rodrygo, însă nu a reușit să își creeze ocazii mari.

Uruguay a eliminat Brazilia de la Copa America

Din minutul 74, Uruguay a jucat în inferioritate numerică, în urma eliminării directe a mijlocașului Nahitan Nandez. Egalitatea s-a menținut și, așa cum prevede regulamentul de la Copa America pentru sferturile de finală și semifinale, meciul a mers direct la loviturile de departajare, fără reprize suplimentare.

La loviturile de departajare, Sergio Rochet, portarul Uruguayului, a apărat șutul expediat de Eder Militao, în timp ce Douglas Luiz a trimis în bară. Alisson a apărat și el o lovitură de la 11 metri, a lui Jose Maria Gimenez, însă Uruguay s-a impus după șutul decisiv al lui Manuel Ugarte

Uruguay avansează astfel în semifinale, unde va da peste Columbia, formație care a spulberat Panama în sferturi, scor 5-0, după o primă repriză de vis a lui James Rodriguez, cu gol și două pase decisive.

Cum arată semifinalele la Copa America 2024:

  • Argentina - Canada (miercuri, 03:00)
  • Uruguay - Columbia (joi, 03:00)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!