Real Madrid a fost supusă unei presiuni formidabile din partea Barcelonei, deşi a condus cu 2-0 în minutul 14! Ulterior, echipa lui Carlo Ancelotti a încasat patru goluri în prima repriză.

Potrivit „L’Equipe“, neputinţa madrilenilor a fost demonstrată de faptul că nu au reuşit să treacă de mijlocul terenului timp de 23 minute! Mai exact, între minutele 14 şi 37, Real Madrid nu a reuşit să ajungă în terenul rivalei sale în Clasico. S-au văzut, așadar, enormele dificultăţi întâmpinate de madrileni la construcţia jocului, în faţa unui pressing redutabil. De asemenea, a fost evident controlul total al Barcelonei la mijlocul terenului.

Xabi Alonso, în fața unei misiuni infernale, la Real Madrid

Această statistică, de 23 de minute fără a depăşi linia mediană, reflectă cu adevărat deficienţele pe care Madridul va trebui să le remedieze în sezonul următor, sub comanda noului antrenor Xabi Alonso. Potrivit Agerpres, acesta va prelua echipa de la 1 iunie.

Duminică, pe terenul Barcelonei, madrilenii au început în forţă El Clasico, conducând cu 2-0 după un sfert de oră de joc, graţie unei duble a francezului Kylian Mbappe (5 - penalty, 14). Barca a întors însă rezultatul până la pauză, prin golurile lui Eric Garcia (19), Lamine Yamal (32) şi Raphinha. Acesta din urma a marcat de două ori, în minutele 34 şi 45.

În repriza secundă, Mbappe a înscris pentru a treia oară (70) şi a avut alte două goluri anulate pentru ofsaid (56, 90+1).

Victorioasă cu 4-3, Barcelona a acumulat 82 de puncte în urma acestei victorii şi şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, distanţându-se la şapte lungimi de Real Madrid, ocupanta locului secund, cu doar trei etape înainte de finalul sezonului.