VIDEO Au vrut să iasă de pe teren pentru a protesta împotriva lui Sheriff: ”Este un club favorizat, sunt multe lucruri incorecte”

Sheriff Tiraspol Liga Campionilor Nicolae Usatîi Petrocub Hincesti Republica Moldova Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 02 Noiembrie 2021, 10:46
Data actualizarii: Marti 02 Noiembrie 2021, 10:47

Echipa-revelație din Liga Campionilor este contestată la ea acasă.

Oficialii lui Petrocub Hîncești, vicecampioana din Republica Moldova, au fost la un pas să retragă echipa în derby-ul cu Sheriff Tiraspol, disputat duminică și pierdut cu 0-2.

Preț de câteva minute, în timpul primei reprize, președintele Nicolae Usatîi și-a chemat jucătorii de pe gazon pentru a purta o discuție, informează moldfootball.com.

”Amânarea meciurilor lui Sheriff este contrară regulamentului”

”Discuția este confidențială, dar a fost un semn de protest. Însă principalul motiv nu este arbitrajul din acel meci. 

Sheriff este un club în Republica Moldova care este favorizat, și nu doar acum, ci și pe parcursul ultimilor ani. Favorizat prin diverse, inclusiv cu amânarea meciurilor din cauza evoluției clubului în cupele europene, amânare care este contrară regulamentului”, a explicat Usatîi.

Sistem diferit de impozitare pentru Sheriff

Întrebat dacă nu este normal să se întâmple așa, în condițiile în care rivala Sheriff este campioana Moldovei și are un parcurs foarte bun în grupele Ligii Campionilor, președintele celor de la Petrocub a răspuns:

”Și ce promovează asta? Republica Transnistreană Moldovenească? Haideți să fim serioși. Să vă dau acum în prealabil mai multe detalii. Și noi și Sheriff jucăm într-un campionat, în care trebuie să avem condiții egale, trebuie să existe fair-play. 

Vi se pare normal că avem sisteme diferite de impozitare? Noi avem o metodă de taxare, unde mă refer la fondul social etc., iar Sheriff are o altă metodă de taxare. Și chestia asta se simte în procente. Sunt lucruri incorecte și toți preferă să tacă despre acest lucru”.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!