"Ai plâns?" Răzvan Lucescu s-a destăinuit grecilor într-un interviu amplu

"Ai plâns?" Răzvan Lucescu s-a destăinuit grecilor într-un interviu amplu Fotbal extern

Răzvan Lucescu (57 de ani) a ajuns la 360 de meciuri pe banca lui PAOK Salonic și a cucerit patru trofee importante alături de clubul din Grecia.

Răzvan Lucescu a început în iulie 2021 al doilea mandat de antrenor la PAOK Salonic. Pe primul l-a avut în intervalul 2017-2019, când a adus clubului primul titlu de campioană după o pauză de 34 de ani, în urma unui sezon fără eșec.

Răzvan Lucescu a rememorat cele mai frumoase momente de la PAOK

Revenit în Grecia după două sezoane la Al Hilal, Răzvan Lucescu a mai câștigat un titlu cu PAOK în 2024. Acum, în anul în care gruparea condusă de Ivan Savvidis împlinește 100 de ani de la înființare, antrenorul român a acordat un amplu interviu în Grecia în care a vorbit despre cele mai importante momente de la PAOK.

"Cel mai reprezentativ moment pentru mine la PAOK a fost în aprilie 2019: titlul, noaptea meciului în care am învins Levadiakos și am devenit campioni, cred că a fost pe 21 aprilie.

Al doilea este 19 mai 2024, când am devenit campioni pentru a doua oară. 12 mai cred că a fost data finalei Cupei pe care am câștigat-o împotriva lui AEK în 2018.

A fost o finală foarte specială, un moment deosebit și, în același timp, pentru mine a fost primul trofeu în Grecia și cu PAOK.

Un alt moment special a fost în 2019, când am câștigat titlul după ultimul meci oficial la Ioannina, când am învins PAS cu 2-0 și îmi amintesc cât de emoționant a fost acel moment. Am încheiat campionatul fără nicio înfrângere, deci încă un record fantastic pentru PAOK și pentru noi, cei care am făcut parte din acel moment.

Din nou, finala Cupei împotriva lui AEK care ne-a adus dubla. Au fost multe meciuri și seri grozave în Europa. Sunt multe momente, iar acest lucru se datorează probabil perioadei lungi în care am fost aici și am lucrat aici; este normal să ajungi să trăiești astfel de evenimente și nopți speciale", a spus Răzvan Lucescu, potrivit gazzetta.gr.

  • Razvan Lucescu Da Lovitura Un Vicecampion Mondial Vine La Paok Salonic 1

Răzvan Lucescu, despre momentul în care a devenit fan PAOK și a vărsat lacrimi

Răzvan Lucescu a fost întrebat ulterior care a fost momentul în care și-a dat seama că a devenit PAOK.

"Când am spus că sunt fan PAOK? Din primul moment! Oamenii nu înțeleg foarte ușor acest aspect, dar un antrenor de fotbal este probabil persoana cea mai interesată dintr-o organizație ca echipa să aibă succes.

Jucătorii sunt jucători. Ei își doresc, se bucură, dar într-un fel se gândesc mai ales la ei înșiși. Oamenii din conducere știu că vrem să câștigăm cu orice preț, dar în același timp cine va fi responsabil și cine va plăti? Antrenorul. Dacă rezultatele nu sunt bune, antrenorul va pleca, iar noi, ca management, va trebui să găsim o altă strategie și să mergem mai departe, încercând să reușim.

Proprietarul investește bani, consumă multă energie, este cel mai determinat să aibă succes, dar în același timp el decide dacă un antrenor rămâne sau nu, iar antrenorul rămâne doar dacă are rezultate. Cine este mai interesat să obțină rezultate, să fie câștigător și să aibă succes? Antrenorul. Astfel, în acel moment, antrenorul devine cel mai mare fan sau fanul care își dorește succesul echipei mai mult decât oricine altcineva, pentru că nu este vorba doar despre succes, ci și despre propria lui viață profesională. Dacă ai succes, continui, dar din momentul în care nu mai ai rezultate și începi să pierzi, apar îndoieli legate de jobul tău și posibilitatea de a fi concediat, iar asta este o traumă majoră prin care trece o persoană, mai ales un antrenor.

Noi pur și simplu avem multă experiență, iar fotbalul te învață cum să gestionezi aceste dezamăgiri. Dar revenind, din prima zi am fost cel mai mare fan al lui PAOK", a mai spus fostul selecționer al României.

Întrebat dacă a plâns vreodată pentru PAOK, Răzvan Lucescu a răspuns: "Am avut lacrimi după meciul cu PAS Giannina. Atunci, când am terminat partida și am încheiat sezonul fără înfrângere: 26 de victorii și 4 remize".

Răzvan Lucescu poate câștiga un nou trofeu în weekend

Sâmbătă, de la ora 20:30, PAOK Salonic va juca finala Cupei Greciei contra lui OFI Creta. Răzvan Lucescu își poate trece astfel în palmares al cincilea trofeu pe banca formației elene.

În campionat, PAOK ocupă locul 3 cu 4 etape rămase de disputat din play-off, însă echipa lui Lucescu are șanse minime de a mai câștiga titlul. Distanța față de prima clasată AEK Atena este acum de 8 puncte.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!