GALERIE FOTO A intrat în istorie drept cel mai tânăr marcator din La Liga, dar acum surprinde prin fizicul lui

xisco nadal Barcelona Lamine Yamal Villarreal Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 08 Iunie 2024, 13:29
Data actualizarii: Sambata 08 Iunie 2024, 13:30

Pe 15 iunie 2003, Xisco Nadal, acum în vârstă de 37 de ani, devenea cel mai tânăr marcator din istoria campionatului Spaniei.

La 16 ani și 153 de zile, Xisco Nadal înscria în remiza dintre Villarreal și Espanyol, scor 2-2, și era văzut drept unul dintre cele mai promițătoare tinere talente din fotbalul spaniol.

Cum arată Xisco Nadal la șase ani după ce s-a retras din fotbal

Totuși, Xisco Nadal nu s-a ridicat niciodată la înălțimea așteptărilor și, după un sezon petrecut la Villarreal, a fost împrumutat la CD Numancia și mai apoi la Real Murcia. În cele din urmă i-a fost reziliat contractul cu ”Submarinul Galben” și a semnat cu Granada 74. În 2008 a ajuns la Levente, unde a rămas până în 2011. Au urmat apoi transferuri la Alqueries, Vinaros, CD Segorbe și CD Roda.

  • Xisco Nadal și-a încheiat cariera de fotbalist, în 2018, la vârsta de 32 de ani.  

Nadal este în prezent oficial al clubului Villarreal și a luat parte de curând la un turneu dedicat ”veteranilor”. Fotbalistul nu și-a pierdut abilitățile cu mingea, dar Xisco Nadal i-a surprins pe fani cu un alt amănunt.

În ultimii ani, de când s-a retras, fotbalistul a luat câteva kilograme bune și nu mai seamănă deloc cu puștiul care devenea cel mai tânăr marcator din Spania.

Acum recordul pentru cel mai tânăr marcator din campionatul Spaniei îi aparține lui Lamine Yamal, puștiul care impresionează în tricoul Barcelonei.

La doar 16 ani și 87 de zile, puștiul Barcelonei a marcat pentru catalani într-un meci cu Granada.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!