Vali Crețu: ”Ne-am pierdut bateria echipei, pe Darius Olaru!”

Vali Crețu a prefațat partida cu PAOK Salonic. Chiar dacă roș-albaștrii s-au impus în faza principală a competiției, stoperul roș-albaștrilor se așteaptă la un meci complet diferit, mai ales având în vedere absența lui Darius Olaru, căpitanul lui FCSB, pe care l-a numit ”bateria echipei”.

Suntem pregătiți să facem un meci mare, suntem conștienți de valoarea lui PAOK, nu voiam să mai picăm cu ei, mâine va fi un alt meci. Meciul va fi diferit, și ei își doresc o revanșă. Noi suntem bine pregătiți, îi cunoaștem, va fi un meci foarte dificil. E important să jucăm ce știm să jucăm, va fi mult mai dificil decât în meciul din grupă. Suntem pregătiți și abia așteptăm.

Sincer, este un mic avantaj că returul va fi la București, dar e foarte important cum vom începe meciul de mâine și cum vom termina. Publicul ne va ajuta foarte mult, contează să joci returul acasă. Noi suntem pregătiți, am arătat ce putere avem. E important să facem un rezultat bun și să ieșim cu bateria 0 de pe teren, pentru că altfel nu avem șanse.

Venim după un meci foarte bun, dar ne-am pierdut bateria echipei, inima echipei, Darius Olaru. Din păcate l-am pierdut, ne-am pierdut mult din ritmul de joc, dar am recuperat pe parcurs, iar acum suntem bine.

PAOK e o echipă bună, cu jucători de calitate, e un meci european, e diferit față de cele din campionat. E o echipă bună și cred că ambele meciuri vor fi interesante.

Nu știu dacă e nevoie de o abordare diferită. Știm cum am abordat meciurile de până acum, avem maturitatea să abordăm acest meci. Noi le-am abordat pe toate la fel. În Europa nu merge să îți faci calcule, nu e ca la piață. Trebuie să intri sută la sută conectat și să îți dorești să câștigi.

Eu sunt foarte fericit pentru că s-au adaptat repede, ne-au ajutat și cred ca ne vor ajuta. S-au integrat foarte bine în faamilia noastră și eu cred că ne vor ajuta foarte mult. Sunt foarte pregătiți și dornici să arate ce pot”, a spus Vali Crețu la conferința de presă.