Meciul de la București a fost unul special și pentru Paul Akouokou (27 de ani). Mijlocașul ivorian a fost introdus de Paulo Fonseca în minutul 90+2, după mai bine de un an în care nu a jucat deloc pentru OL.
Paul Akouokou, mijlocașul lui Lyon, sărbătorit în vestiar după meciul cu FCSB
Transferat în septembrie 2023, de la Betis, pentru 3 milioane de euro, Akouokou a jucat foarte puțin la Lyon - doar 11 meciuri (aproximativ 350 de minute) în primul sezon.
În acest sezon, Akouokou nu a apărut deloc pe teren în meciurile oficiale până la duelul cu FCSB. Paulo Fonseca a decis să îl introducă pe ivorian pe lista UEFA în această iarnă, iar acum i-a oferit șansa debutului la Lyon în competițiile europene.
Fotbalistul cu 4 meciuri la naționala Coastei de Fildeș a fost sărbătorit în vestiarul de la Arena Națională imediat după meciul cu FCSB. Jucătorii lui Lyon l-au îmbrățișat și au aruncat cu apă pe Akouokou, așa cum reiese din imaginile postate de club pe rețelele sociale.



