Bucureștenii au jucat 18 meciuri în preliminariile Champions League și Europa League, dar și în faza principală a celei de-a doua competiții europene.
Golgheterul Olaru este accidentat grav și poate lipsi tot sezonul
"Roș-albaștrii" au înregistrat 10 victorii, cinci remize și trei înfrângeri, cu un golveraj 32-17 (+15). Staff-ul tehnic a folosit 32 de jucători pe parcursul meciurilor celor 18 confruntări, iar cei mai buni marcatori au fost Darius Olaru (7 goluri) și David Miculescu (6 goluri). Mijlocașul are însă sezonul încheiat, după o accidentare gravă la umăr, survenită în cantonamentul din Turcia, care a necesitat o operație.
Atacantul Daniel Bîrligea, care a fost transferat la FCSB în septembrie 2024, are același număr de goluri cu mijlocașul central Malcolm Edjouma și cu stoperul Joyskim Dawa, ultimul fiind surpriza plăcută de la finalizare și înscriind în importantele meciuri cu Maccabi Tel Aviv, Sparta Praga și PAOK (meciul tur al barajului pentru optimile de finală).
Echipa lui Charalambous și Pintilii a avut 13 marcatori diferiți. Dintre aceștia, Daniel Popa a plecat deja la Genclerbirligi (Turcia), iar William Baeten a fost scos din lot și tras pe linie moartă de patronul Gigi Becali, după ce a refuzat împrumutul la FC Botoșani.
Marcatorii FCSB-ului din cupele europene, în acest sezon:
Darius Olaru - 7 goluri
David Miculescu - 6
Daniel Bîrligea - 3
Malcolm Edjouma - 3
Joyskim Dawa - 3
Adrian Șut - 2
Daniel Popa - 2
Alexandru Băluță - 1
William Baeten - 1
Marius Ștefănescu - 1
Florin Tănase - 1
Andrei Gheorghiță - 1
Juri Cisotti - 1
Optimile de finală ale Europa League:
FCSB - Olympique Lyon (Franța) / Eintracht Frankfurt (Germania) / 6 martie 2025 / Arena Națională (București)
Olympique Lyon (Franța) / Eintracht Frankfurt (Germania) - FCSB / 13 martie 2025 / Parc Olympique Lyonnais (Lyon) / Deutsche Bank Park (Frankfurt)


















